Parlamentul Portugaliei a aprobat marți modificări la Legea Naționalității pentru a îngreuna obținerea unui pașaport portughez. Aceste modificări includ noi cerințe pentru obținerea cetățeniei, precum și eliminarea acordării automate a cetățeniei copiilor migranților născuți în țară, scrie 20 Minutos, potrivit Rador Radio România.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Proiectul de lege a fost adoptat cu 157 de voturi pentru, grație unui acord între cei doi parteneri de coaliție, PSD-ul conservator și CDS-PP-ul creștin-democrat, și Chega, de extremă dreapta, precum și sprijinului din partea Inițiativei Liberale și a regionalistului JPP. Întreaga stânga a votat împotrivă, însumând 64 de voturi.
Imediat după aceea, Adunarea unicamerală a Republicii a aprobat un alt proiect de modificare a Codului Penal pentru a permite revocarea naționalității în cazul infracțiunilor grave, cu același număr de voturi pentru. Ambele proiecte de lege vor ajunge acum la biroul președintelui Marcelo Rebelo de Sousa, care va decide dacă le va promulga, le va respinge sau le va trimite Curții Constituționale pentru revizuire.
Proiectul noii Legi a Naționalității prevede că imigranții care doresc să dețină un pașaport portughez trebuie să locuiască legal în Portugalia timp de cel puțin șapte ani dacă persoana interesată este din alte țări cu portugheza ca limbă oficială sau din Uniunea Europeană, în timp ce perioada crește la zece ani dacă imigranții sunt din state terțe, față de cinci ani cât este în prezent pentru toată lumea.
De asemenea, se pune capăt acordării automate a cetățeniei în cazul copiilor migranților născuți pe teritoriul portughez. Aceștia trebuie să declare în mod expres că doresc să fie portughezi, iar cel puțin unul dintre părinți trebuie să fi locuit legal în țară timp de cinci ani. Proiectul elimină și regimul special de acordare a cetățeniei evreilor sefarzi.
Odată cu aprobarea acestei inițiative în Cameră, este a doua oară când guvernul de centru-dreapta și extrema dreaptă insistă asupra unor politici de imigrație mai stricte în țară, după modificările introduse deja în Legea străinilor, care, printre altele, îngreunează reîntregirea familiei.
Cu această ocazie, după negocieri de ultim moment, executivul a fost de acord să includă în proiectul de lege două dintre cele trei inițiative propuse de Chega: pierderea cetățeniei pentru oricine a obținut un pașaport portughez “în mod fraudulos” și obligația de a avea propriile mijloace de subzistență și de a nu depinde de beneficii. Chega solicitase ca cetățenia să fie revocată automat în cazul infracțiunilor grave, dar guvernul a optat în cele din urmă pentru introducerea acestei opțiuni, sub rezerva unei hotărâri judecătorești.

sursa foto: Unsplash/ Ekaterina Boltaga