CFR Călători va suplimenta cu vagoane, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, trenurile de pe cele mai solicitate rute, în limita parcului de material rulant disponibil, pentru a facilita deplasarea călătorilor în toate destinaţiile, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“CFR Călători anunţă că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinaţiile. Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcţie de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita parcului de material rulant disponibil. Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor din orele de vârf, recomandăm pasagerilor să utilizeze şi celelalte trenuri prevăzute în graficul zilnic de circulaţie. Biletele pot fi achiziţionate online până la ora plecării trenului, în limita locurilor disponibile”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.
În vederea unei mai bune predictibilităţi a cererii de transport şi a adaptării eficiente a capacităţii la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv achiziţionarea în avans a legitimaţiilor de călătorie.
“Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că deţin legitimaţia de călătorie şi, după caz, documentele aferente transportului, pentru a evita taxarea suplimentară în tren şi/sau aplicarea sancţiunilor prevăzute de reglementările în vigoare”, se mai precizează în comunicat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea