Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii fondului de investiţii Carlyle Group, principalul acţionar al companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. Discuţiile au fost axate asupra proiectelor Grupului Carlyle de dezvoltare a investiţiilor sale în sectorul energetic din Romania, inclusiv în direcţia producţiei de biogaz, având în vedere ponderea sectorului agricol în economia românească şi faptul că deşeurile agricole sunt principala sursă pentru producţia de biogaz.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Premierul Marcel Ciolacu le-a prezentat investitorilor americani viziunea Guvernului român privind promovarea investiţiilor în sectorul energetic, orientată către susţinerea creşterii independenţei energetice a României şi asigurarea surselor de aprovizionare a populaţiei şi a mediului industrial cu gaze şi energie electrică din producţia internă, mai arată comunicatul de presă al Executivului.

„România are un potenţial enorm în acest sector devenit extrem de important la nivel regional şi al întregii Europe, pe fondul războiului din proximitatea graniţelor noastre. Obiectivul nostru este să valorificăm cât mai bine şi responsabil acest potenţial. Avem capacitatea de a susţine diversificarea resurselor energetice, astfel încât să ne încadrăm în ţintele asumate pentru reducerea de emisii de gaze cu efect de seră şi tranziţia sustenabilă către energia verde”, a declarat premierul.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume