Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seara, la Digi24, că pachetul doi de măsuri nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament și a spus că speră să fie adoptat până la finalul lunii august. Premierul a aspus că, dacă nu se întâmplă acest lucru, vom fi iar în situația de „a ajunge într-o fundătură” și „riscăm să intrăm în incapacitate de plată”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Premierul a precizat că pachetul doi este o continuare a primului pachet. Acesta are cinci elemente importante, respectiv măsuri structurale cu impact mare în sănătate și administrație, la care se adaugă cele pentru corectarea unor inechități: pensionarea magistraților, companiile de stat, componenta de fiscalitate pe care a anunțat-o în parte ministrul Finanțelor.

„Dată fiind amploarea lui nu poate fi adoptat decât prin asumare de răspundere și sper ca până la finalul lunii va fi adoptat. Dacă nu, înseamnă că nu conștientizăm situația în care ne aflăm”, a subliniat Ilie Bolojan.

Premierul a precizat că nu mai sunt bani pentru a finanța cu atâția bani de la bugetul de stat și trebuie ca autoritățile locale să fie mai eficiente.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

„Dacă nu adoptăm acest pachet, din nou vom ajunge în situația de a ajunge într-o fundătură”, a adăugat Bolojan, precizând că degeaba au fost luate anumite măsuri dacă nu sunt astupate „găurile negre”.

„Am încredere că dacă respectăm lucrurile pe care trebuie să le facem, vom trece România prin această perioadă didificilă. Dacă nu, există riscul de a intra în incapacitate de plată în această toamnă”, a susținut premierul Bolojan.

Citește și EXCLUSIV Capcana asumării răspunderii pe pensiile speciale ale magistraților: reforma lui Bolojan ar putea să pice la CCR pentru că în Senat există deja un proiect de lege similar, ”proiectul Crin Antonescu” / Ce soluții există