Premierul Nicolae Ciucă: Cea mai mare organizație patronală din Franța vrea să investească în România. Microelectronica și energia nucleară, domeniile de interes

Bani, investitie, economii Foto: Pexels.com

Reprezentanții MEDEF, cea mai mare organizație patronală din Franța, au transmis la o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă dorința de investi în economia României, în domenii care să genereze dezvoltare și noi locuri de muncă, arată un comunicat al Executivului.

„Printre sectoarele din industrie identificate ca având potențial semnificativ sunt industria microelectronică, pentru care Ministerul Economiei pregătește proiecte în valoare de 500 de milioane de euro prin PNRR – această investiție sprijinind demersul UE de a deveni un exportator net de semiconductori, dezvoltarea relațiilor în domeniile industriale și tehnologice între cele două țări prin crearea unui mediu favorabil dezvoltării economiei circulare, pentru utilizarea de noi tehnologii cu scopul reducerii emisiilor de dioxid de carbon. În contextul investițiilor în industria circuitelor integrate și industria microelectronicii s-a discutat despre crearea premiselor pentru participarea companiilor românești din industria microelectronică la obiectivele europene de dezvoltare a ecosistemului european prin PNRR, facilitând participarea României la un proiect de anvergură, ce reunește peste 100 de companii din toată Europa”, arată Guvernul.

Potrivit Executivului, participanții au evidențiat importanța investițiilor în domenii precum energia nucleară, protecția civilă, proiecte de mediu, infrastructură și alte domenii de interes. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat valoarea adăugată pe care dezvoltarea parteneriatelor dintre investitorii francezi și companiile din România o poate reprezenta pentru ecosistemul de afaceri la nivel național.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

De asemenea, s-a discutat și despre beneficiile reciproce pe care le-ar putea avea o cooperare economică strânsă în ceea ce privește modernizarea infrastructurii de transport, precum și în ceea ce privește combaterea poluării aerului în aglomerările urbane și posibilele soluții în vederea accelerării digitalizării.

Participanții au analizat prioritățile economice ale țării – infrastructura, investițiile în capacități energetice, digitalizarea, educația și redresarea sectoarelor cheie, domeniile de investiții, precum și oportunitățile oferite de PNRR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cu privire la măsurile luate pentru atragerea investițiilor străine și punctual la aprecierea acordată investițiilor franceze în proiecte românești, premierul a declarat: „Suntem în permanență preocupați de crearea unui climat investițional şi de afaceri cât mai atrăgător în România. Apreciez prezența semnificativă a investitorilor francezi în țara noastră și le mulțumesc pentru contribuția substanțială la dezvoltarea economiei locale. Guvernul a alocat pentru investiții un buget de 18 miliarde de euro în acest an. Împreună cu cele 80 de miliarde de euro, bani europeni alocați pentru următorii ani, aceste resurse sunt esențiale pentru proiecte de infrastructură, digitalizare, energie verde, educație și susținerea rezilienței economiei României. Desigur, reprezintă și importante oportunități pentru mediul de afaceri din țară și partenerii europeni”.

Prim-ministrul a evidențiat oportunitățile pe care le poate oferi România ca viitor membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Cei 38 de membri, dintre care 23 sunt europeni, sunt state dezvoltate, care dețin peste 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe. Pe de altă parte, evoluția economică a României arată că, în cei 15 ani ca stat membru al UE, Produsul Intern Brut al României s-a triplat, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de patru ori. Responsabilitățile și beneficiile generate de consolidarea profilului nostru în UE și perspectiva aderării la Schengen, Euro și OCDE generează o perspectivă de creștere economică și de consolidare a strategiei financiar-bugetare.

MEDEF reunește peste 75 la sută dintre companiile din Franța.

Franţa este cel de-al VI-lea partener comercial al României şi a III-a destinaţie pentru exporturile româneşti. În primele zece luni ale anului 2021, schimburile comerciale bilaterale au însumat 7,4 miliarde EUR, cu un excedent pentru România de 549 milioane de euro.

În ceea ce privește investițiile în România, Franța se situează pe locul 6, cu un capital social subscris în valoare de 2,38 miliarde EUR şi investiţii efective care depăşesc 7 miliarde de euro. Conform ONRC, în decembrie 2021, în România erau înregistrate 10.140 de societăţi comerciale cu capital francez.

Comentarii

  1. Alta e problema !
    Contractul de achiztii de armament!
    Made in France!
    Microelectronica și energia nucleară, domeniile de interes pentru Romania!
    🤣🤣🤣🤣🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.