Premierul ucrainean: În prezent, 70% din cerealele noastre se exportă prin România / Avem speranţe cu privire la participarea României în reconstruirea economiei şi infrastructurii Ucrainei

grâu, cereale, agricultură Sursa foto: Pixabay

Prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, a apreciat, miercuri, sprijinul primit de ţara sa din partea României, prin care trec în prezent 70% din cerealele exportate de Ucraina, transmite Agrepres.

“Parteneriatul nostru este larg şi cuprinzător. Apreciem măsurile luate de România cu privire la aspecte financiare, sancţiuni. Cooperarea pe partea de logistică este deosebit de importantă, asigurăm coridor de transport pentru exportul Ucrainei. În prezent, 70% din cerealele noastre se exportă prin România. Astfel, Ucraina continuă să fie un garant al securităţii alimentare globale”, a spus prim-ministrul Ucrainei, în mesajul video transmis participanţilor la conferinţa internaţională “Reconstrucţia Ucrainei şi rolul strategic al României”, organizată la Sinaia.

El a mulţumit pentru susţinerea integrării Ucrainei în Uniunea Europeană şi s-a arătat încrezător că ţara sa va face parte, în curând, din familia naţiunilor europene.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Avem speranţe cu privire la participarea României în reconstruirea economiei şi infrastructurii Ucrainei. (…) De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, Ucraina a suferit daune fără precedent. Milioane de oameni au fugit în străinătate sau s-au mutat în ţară. Duşmanul a distrus sau a deteriorat peste 257.000 de obiective. Aceasta include şcoli, spitale şi clădiri rezidenţiale. Posibil 30% din teritoriul nostru este minat. Atacurile (…) au deteriorat 50% din reţeaua de electricitate. (…) Aceste cifre şocante ar putea să continue la nesfârşit. Important este că în spatele fiecărui număr se află vieţi ale oamenilor, soarta şi viitorul lor. De aceea, tot ce s-a distrus trebuie refăcut. Reconstrucţia Ucrainei este prioritatea noastră principală. Se bazează pe principiul de a construi din nou mai bine”, a adăugat premierul ucrainean.

Oficialul a arătat că există mai multe priorităţi sectoriale în procesul de reconstrucţie, prima fiind energia, a doua producţia de tehnică militară, a treia agricultura, a patra resursele naturale, a cincea infrastructura şi a şasea tehnologiile digitale.

“În toate aceste domenii suntem interesaţi de a stabili (…) parteneriate cu vecinii noştri. Solicit comunităţii de afaceri din România să investească în economia Ucrainei, pentru că astfel se poate creşte capitalul şi se pot implementa proiecte ambiţioase”, a mai spus Denys Shmyhal.

Oficiali din ţară şi străinătate participă, miercuri şi joi, la conferinţa internaţională “Reconstrucţia Ucrainei şi rolul strategic al României”, organizată de New Strategy Center la Sinaia.

Potrivit organizatorilor, conferinţa, la care sunt prezenţi şi experţi independenţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic şi ai corpului diplomatic, abordează subiecte de maximă importanţă pentru procesul de reconstrucţie a Ucrainei, precum rolul Dunării, provocările pentru libertatea de navigaţie, securitatea energetică, potenţialul energiei verzi, securitatea alimentară, domeniul telecomunicaţiilor şi cel cyber, infrastructura critică, domeniul sănătăţii, provocările pentru sectorul privat în procesul de reconstrucţie, conectivitatea dintre România, Republica Moldova şi Ucraina sau rolul SUA în regiunea Mării Negre.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

    • Excat de la cereale…Dar sa le cantareasca inainte sa intre in tara. Ca doar sa nu faca concurenta la masa excesiva de la firmele romanesti abonate la baieti…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.