Președintele rus Vladimir Putin susține că Moscova vrea să continue tranzitul gazelor spre Europa via Ucraina

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom Sursa foto: Nord Stream 2 / Igor Kuznecov

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, joi, că Rusia intenţionează să continue să pompeze gaze naturale spre Uniunea Europeană via Ucraina, dar a adăugat că Moscova nu poate forţa Kievul să respecte un acord de tranzit care expiră la finele acestui an, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

“În ceea ce priveşte Ucraina, chiar dacă pare ciudat, nu abandonăm acest tranzit. De ce? Pentru că noi, şi Gazprom, intenţionam să ne onorăm obligaţiile faţă de clienţii noştri cu care avem contracte pe termen lung”, a spus Putin la forumul economic de la Vladivostok.

“Există un acord de tranzit care expiră la 31 decembrie, anul curent. Dar dacă Ucraina refuză tranzitul, ei bine, nu putem să o forţăm”, a adăugat Putin.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Preşedintele Rusiei a mai spus că principalii clienţi ai Gazprom din Europa nu par să dorească o încheiere a acordului de tranzit, chiar dacă au furnizat asistenţă militară Ucrainei.

Gazoductul Urengoy – Pomary – Uzhgorod, care datează din perioada sovietică, transportă gaze naturale din vestul Siberiei în Europa via punctul Sudzha din regiunea Kursk din Rusia. De acolo intră pe teritoriul Ucrainei în direcţia Slovacia. Pe teritoriul Slovaciei, conducta de gaze se împarte în două ramuri: una care merge spre Cehia şi cealaltă spre Austria. Principalii cumpărători de gaze naturale ruseşti sunt: Ungaria, Slovacia şi Austria.

Dacă Ucraina va refuza să mai permită tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul său, Rusia ar putea utiliza conducta TurkStream, amplasată pe fundul Mării Negre, pentru a aproviziona Europa.

“Ucraina refuză tranzitul gazelor noastre, ceea ce înseamnă că volumele de gaze care intră în Europa vor scădea”, a spus Putin. “Ele vor urma alte rute, în special TurkStream, poate şi prin conducta Blue Stream spre Turcia. Însă asta este alegerea lor. Cum îi va afecta, nu ştiu”, a adăugat liderul rus.

Ca urmare a invaziei din Ucraina, Rusia a oprit cea mai mare a livrărilor de gaze prin conducte spre Europa, însă mai există unele cantităţi de gaze ruseşti care continuă să treacă prin Ucraina. Aceste livrări acoperă cea mai mare parte a cererii de gaze în ţări, precum Austria, Ungaria şi Slovacia.

Datele Gazprom arată că, în 2022, Rusia a livrat Europei o cantitate de 63,8 miliarde metri cubi de gaze, prin diferite rute, dar aceste volume au scăzut cu 55,6% până la 28,3 miliarde metri cubi anul trecut.

Comparativ, înainte de război, grupul rus Gazprom exporta anual aproximativ 177 miliarde metri cubi de gaze, prin mai multe conducte, spre pieţele sale cheie din Europa şi Turcia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: