Preţul mediu pe metru pătrat al locuinţelor a urcat în medie cu 7,4% în primul trimestru din acest an, faţă de media ultimelor luni din 2021, potrivit datelor KIWI Finance, citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Preţul a avut ca principali vectori de creştere Bucureştiul, alături de Sibiu, Ilfov, Braşov şi Oradea, unde majorarea preţurilor medii din tranzacţii a depăşit 10%, potrivit Indexului imobiliar KIWI Finance, indicele de accesibilitate rămânând la un nivel sustenabil. În fapt, creşterea fiecărui segment în parte (apartamente şi case) a fost de circa 9%-10% în primul trimestru, ea fiind “mascată” de creşterea puternică a ponderii caselor în total vânzări.

Ponderea caselor s-a situat sub 20% în căutările românilor pe platforma Storia.ro, dar ponderea acestora în tranzacţiile încheiate şi finanţate prin KIWI Finance a fost cu 10 puncte procentuale mai mare (peste 29%), chiar peste ponderea segmentului în ofertele de vânzare (de sub 26%).

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

În 2021, ponderea caselor în total vânzări a fost de 26%, cu 3 puncte procentuale sub ponderea din primul trimestru din acest an.

Cum casele au un preţ mediu/mp semnificativ mai mic decât în cazul apartamentelor, creşterea importantă a ponderii caselor în total vânzări a tras în jos preţul agregat per total locuinţe, mascând astfel avansul de 9%-10% atât pentru apartamente, cât şi pentru case.

După lansarea din ianuarie 2022 a Indexului imobiliar KIWI Finance, primul indice imobiliar calculat ca preţ mediu pe metru pătrat din tranzacţii finanţate cu credite ipotecare intermediate de companie, datele pe primul trimestru din 2022 arată o majorare cu 7,4% a preţului mediu/mp pentru locuinţe (apartamente şi case), până la 1.384 euro. Astfel, indicele de accesibilitate, calculat ca raportul dintre preţul mediu/mp şi salariul mediu net, a ajuns la o cotă de 1,85 la nivel naţional.

Pentru Bucureşti, care are cea mai lichidă şi mare piaţă imobiliară din ţară, indexul KIWI Finance a urcat cu peste 10%, până la 1.640 euro/mp, în timp ce în Ilfov creşterea a fost de peste 13%, până la 1.246 euro/mp. Cel mai mare salt în primul trimestru s-a înregistrat în Sibiu, de aproape 20%, până la 1.271 euro/mp, în timp ce în Braşov creşterea trimestrială a fost de 13,5%, până la 1.256 euro/mp, iar în Oradea s-a consemnat un avans de 12,4%, până la 1.089 euro/mp.

În ciuda creşterilor din primul trimestru, indicele de accesibilitate din oraşele menţionate s-a înrăutăţit într-o mică măsură, rămânând la un nivel sustenabil, de sub 2.

În Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa, creşterile au fost de 5%-6%, sub ritmul mediu de creştere la nivel naţional. Constanţa continuă să aibă locuinţele cel mai puţin accesibile, cu un indice de accesibilitate de 2,13, fiind urmată de Oradea, cu 2, şi de Braşov, cu 1,95, mai arată analiza.