Prețurile de consum se vor linişti, iar la unele produse chiar vor scădea, mai ales la cele care apar în această perioadă, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Va veni timpul când preţurile se vor linişti, piaţa s-a liniştit şi vom vedea în continuare o stabilitate a preţurilor, la unele produse chiar o scădere a preţurilor de consum, în mod deosebit la cele care apar acum. O să vedeţi şi în piaţă o ofertă, zic eu, generoasă. Aţi văzut ceapa verde, salata, ridichiile, varza timpurie. Vă uitaţi şi la ulei, la pâine şi celelalte preţuri n-au crescut, sunt stabile şi le vedem în continuare ca o tendinţă de scădere a lor, pentru că şi importurile au început să scadă. Tot timpul sunt cu ochii pe rafturi, dar cu siguranţă preţurile vor scădea. Eu cumpăr de la oamenii din piaţă. Ultima dată am dat 1.000 de lei pe toate produsele pe care le-am luat de acolo: miere, brânză, cârnaţi. Produse româneşti excepţionale şi vă îndemn să vă duceţi să cumpăraţi de acolo”, a afirmat Daea.

Întrebat cum funcţionează Legea laptelui, ministrul Agriculturii a punctat faptul că “merge bine”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“(…) am văzut asta în piaţă. Chiar astăzi, pentru că eu în fiecare dimineaţă la orele 7:30 intru în videoconferinţă cu judeţele şi în comunicarea pe care o am dimineaţa îi întreb să vadă despre ce este vorba, să se ducă în magazine să vadă. Este un instrument de sprijin care a început să-şi facă efectul. Preţul la lapte s-a păstrat”, a spus oficialul.

Ministrul Agriculturii a participat, miercuri, la prima ediţie a Romanian Agri Trade Summit, eveniment organizat la Bucureşti, la au fost prezenţi peste 400 de specialişti din 13 ţări.