Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa şi-au continuat marţi declinul, coborând la cel mai scăzut nivel înregistrat de la invadarea Ucrainei de către Rusia, pe fondul încălzirii vremii şi al semnalelor de la Kremlin că plata în ruble este aşteptată abia în luna următoare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au coborât marţi dimineaţa chiar şi cu 12%, până la 84 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai redus nivel înregistrat după data de 23 februarie, cu o zi înainte de debutul invadării Ucrainei. Marţi a fost a doua şedinţă consecutivă de scădere a preţurilor, după declinul de 9,2% înregistrat în ziua de 14 aprilie, înaintea vacanţei de Paşte.

Piaţa europeană s-a concentrat pe evoluţia livrărilor de gaze din Rusia, principalul său furnizor, în special după ce luna trecută preşedintele Vladimir Putin a anunţat că ţările ostile vor trebui să plătească în ruble pentru gazele ruseşti.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a spus luni că “mai este timp” pentru ca Europa să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie, deoarece aceste plăţi ajung la scadenţă undeva în luna mai. Peskov nu a dorit să comenteze dacă există clienţi care au acceptat să plătească în ruble şi au înfiinţat conturile bancare cerute de Putin.

În paralel, analiştii de la firma Maxar au prognozat că temperaturile peste medie din sud-est-ul Europei se vor extinde săptămâna viitoare şi spre mijlocul continentului. Aceste evoluţii ar urma să reducă o parte din presiunile asupra cererii de gaze naturale.

„Preţul gazelor naturale a scăzut pe măsură ce fundamentele pe termen scurt s-au relaxat”, susţine Edmund Siau, analist şef pentru gaze şi GNL la firma de consultanţă FGE. Distrugerea cererii şi trecerea la gaze lichefiate au redus presiunile la adresa preţurilor europene la gaze naturale însă planează în continuare spectrul competiţiei din Asia.

„Traderii se întreabă ce va face Asia cu carantinele din China şi care est planul pentru refacerea stocurilor înainte de venirea iernii”, a spus Edmund Siau.