Primarul Buzăului, Constantin Toma: Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar trebui modificată, iar asigurarea să fie plătită ca obligație odată cu taxele locale/ “Niciun primar nu a dat vreo amendă în 16 ani de când este această lege”

Constantin Toma primar Buzau Sursa foto: Facebook/ Constantin Toma

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale ar trebui modificată cu obligaţie de plată a PAD-ului ( PAD – Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale – n.r.) odată cu taxele şi impozitele anuale, nu poate fi lăsat totul pe seama primarului, a declarat, marţi, edilul din Buzău, Constantin Toma, transmite Agerpres.

“Niciun primar nu a dat vreo amendă în 16 ani de când este această lege. Deci, această lege nu e funcţională. În această lege (…) am văzut şi eu o poveste: nu există niciun fel de constrângere, măcar amendă de 50 lei pentru un primar care nu-şi face treaba. Acum, eu am făcut o simulare la Buzău. Din 49.000 de case, aproape 50.000, avem astăzi 30,1% (asigurate – n. r.). Să trimit acea înştiinţare pentru fiecare cetăţean înseamnă cel puţin 502.313 lei cu confirmare de primire cu tot – 11 lei plic de confirmare de primire, pe urmă alte costuri generale: fişier, tipărire, împlicuire – minimum un leu pe plic. Asta înseamnă, înmulţit cu numărul de case, 502.313 lei. Este un an foarte dificil din punct de vedere al banilor şi la nivel de comune nu mai vorbesc, dar şi la nivel de primării mari. Deficitul este mare în momentul ăsta din diferite motive şi pot explica, dar nu este rolul acestei întâlniri. Avem o problemă: de ce s-a dus toată povestea asta în lege numai pe primar şi nu băgăm obligatoriu de la început: cum se strâng taxele şi impozitele pentru case, amenzi şi ce mai este, toată lumea să-şi plătească ca şi obligaţie chestia asta. Nu se poate să te rogi…Eu ce fac? Mai cheltui 100.000 euro să-i înştiinţez?”, a afirmat Toma, la masa rotundă cu tema “Ce (Cine) îi convinge pe români să nu-şi asigure locuinţele”, organizată de DC Media Group.

Potrivit acestuia, în prezent, la Buzău, din peste 120.000 de cetăţeni, 12.000, respectiv 10%, nu şi-au plătit anul ăsta, din diferite motive, taxele şi impozitele datorate.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Deci, aici am 30% (în cazul achiziţiei de poliţe PAD – n. r.), iar 70% nu şi le-au plătit. Facem şi înştiinţări, dar nu sunt suficiente. Omul, dacă ştie că nu i se întâmplă nimic, chiar dacă suma este mică...tocmai pentru că suma este mică ar trebui să fie obligatorie şi el când se duce să-şi plătească eventual îi dau şi un 10% dacă le plăteşte până în 31 martie, cum se face acum pentru taxe şi impozite. Sunt convins că marea majoritate şi-ar plăti taxele şi impozite, că altfel nu funcţionează. Au trecut 16 ani şi nu s-a dat nicio amendă în ţara asta. Pe partea cealaltă, ca primar, vă spun: domnule, mă împuşcă ăştia de la partidul meu. Păi, eu acuma, cu atâtea rânduri de alegeri să le dau înştiinţare şi pe urmă, atenţie, sunt obligat, după ce am dat înştiinţare, să-i dau amenda imediat, aşa spune legea. Deci, sunt obligat să-i plece amenda. Ce primar poate să facă treaba asta într-un an cu alegeri? Nu mai spun în anii ceilalţi. Dar e vreunul nebun? N-a fost niciunul până acum, din 3.700 câţi primari avem acum în România, cu comune cu tot”, a atenţionat primarul.

În opinia sa, situaţia trebuie nuanţată.

“Problema trebuie să o nuanţăm un pic: primarul e vinovat de orice. Trebuie să-i împuşcăm sau nu-i mai punem deloc. Punem un procuror, un judecător şi conduce comunitatea. Deci, asta este problema cu care ne confruntăm şi trebuie să se ia o decizie. De ce nu este obligaţie? Suma nu este mare, beneficiile sunt reale. Buzău e probabil la 30% şi din motivul ăsta: suntem în zona seismică Vrancea-Buzău şi te mai zgâlţâie din când în când. Chiar la câteva grade din astea pe scara Richter tot simţi ceva, acolo, dacă mai stai şi la ultimul etaj sau la penultimul. Deci, haideţi să încercăm să modificăm această lege cu obligaţie”, a susţinut Constantin Toma.

La rândul său, directorul general al UNSAR, Alexandru Ciuncan, este de părere că gradul mic de asigurare a locuinţelor este o problemă de siguranţă naţională.

“E o problemă de siguranţă naţională; adică noi suntem la 23% locuinţe asigurate obligatoriu şi 17% facultativ. În Ungaria sunt undeva la 70-80%, în Polonia peste 60%. Deci, e o problemă de siguranţă şi securitate naţională şi discuţia ar trebui ridicată la acest nivel, pentru că avem la această masă reprezentanţi ai Legislativului, Executivului şi ai Autorităţii de Supraveghere. Adică nu văd un for mai bun în care să discutăm despre ce putem să facem anul viitor împreună, ţinând cont de ceea ce a spus domnul primar, de realităţile acestor ultimi 15-16 ani, ce putem să facem împreună ca să ne protejăm avutul, ca ţară, până la urmă. Că o facem printr-o poliţă obligatorie? Da, unde lege nu-i tocmeală, ar trebui să fie obligatorie şi punct. Că o facem suplimentar, aşa cum recomandăm, printr-o poliţă facultativă ca să ne asigurăm locuinţele la valoarea lor reală şi pentru multe alte riscuri – incendii, furturi ş.a.m.d., iarăşi, foarte bine, dar ar trebui să ducem discuţia asta la un alt nivel, cu sprijinul mass-media şi al instituţiilor, ca să vedem concret ce putem face sau, fireşte, putem să mai aşteptăm încă 10 ani. Probabil, cu toate eforturile depuse, şi au fost depuse eforturi importante din partea PAID, din partea companiilor membre UNSAR, din partea autorităţilor, probabil că vom fi într-un punct mai bun, dar nu fundamental mai bun din punct de vedere al cuprinderii în asigurare”, a avertizat Ciuncan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “Niciun primar nu a dat vreo amendă în 16 ani de când este această lege”
    Cum sa dea amenzi?
    Ei sunt la furat acolo si tot ce miscă e doar cascaval!
    Ai vazut ce râs de sosea ai facut de la Fabrica de Sârmă la Podul Brailei?
    Rupi mașina in asfaltul ala, unde sunt pistele de bike, zona cu arbusti si celelalte bălarii pe care le-ai indrugat acum 3 sau 4 ani?
    A fost bun cascavalul?😲😲

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.