Primele indicii despre programul economic al Kamalei Harris / Donald Trump a catalogat-o drept „comunistă”

kamala harris Photo by Brendan SMIALOWSKI / AFP

Vicepreşedinta americană Kamala Harris, care nu a spus mare lucru până în prezent despre planurile sale concrete în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale din noiembrie, urmează să ridice vineri vălul cel puţin de pe programul său economic, insistând asupra puterii de cumpărare, relatează AFP, potrivit News.ro.

Democrata în vârstă de 59 de ani, care a preluat ştafeta după retragerea preşedintelui Joe Biden, se duce în North Carolina (sud-est) pentru a vorbi despre costul traiului claselor mijlocii – şi despre tentative ale întreprinderilor de a ”umfla” preţurile în mod excesiv -, a anunţat echipa sa de campanie.

Primele propuneri, dezvăluite deja de către echipa sa, sunt construirea a trei milioane de locuinţe noi pentru a face faţă ”penuriei” sau un ajutor de până la 25.000 de dolari al celor care îşi cumpără prima locuinţă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Harris va solicita o lege federală care să interzică corporațiilor să stabilească prețuri excesive și va atrage atenția asupra practicilor companiilor de prelucrare a cărnii, a anunțat campania lui Harris miercuri târziu.

Propunerea sa ar permite Comisiei Federale pentru Comerț să investigheze abuzurile și să impună sancțiuni în industria alimentară, în timp ce administrația sa ar supraveghea mai atent activitatea de fuziune din acest sector. Alte planuri ale lui Harris se vor ocupa de costurile medicamentelor eliberate pe bază de rețetă și de costurile locuințelor.

Creşterea americană rămâne robustă, iar inflaţia, un fenomen deosebit de costisitor în plan politic, dă înapoi.

Însă costul traiului rămâne ridicat, mai ales în cheltuielile zilnice, ca hrana şi divertismentul.

Platforma economică a lui Harris o reflectă îndeaproape pe cea a președintelui Joe Biden și urmărește să atragă clasa de mijloc. Potrivit consilierilor, campania sa va acorda o atenție deosebită aspectelor care vor fi bine primite de alegătorii din statele în curs de luptă, la mai puțin de 90 de zile de la alegerile prezidențiale.

”COMUNISTĂ”

Acesta este ungiul de atac privilegiat al lui Donald Trump.

Candidatul republican a dat asigurări joi că, în cazul unei victorii, ”va scădea” preţurile ”rapid” şi şi-a catalogat adversara drept ”comunistă” – un adjectiv cu conotaţii peiorative desoebit de puternice în Statele Unite.

Vicepreşedinta a imprimat campaniei sale un ton hotărât bucuros şi optimist – cu succes, potrivit sondajelor, care o plasează înainte sau cot la cot cu Donald Trump în statele cele mai strategice.

Potrivit unui sondaj recent al Universităţii Michigan, Kamala Harris le inspiră mai mută încredere americanilor în domeniul economic decât Donald Trump – un lucru care nu i s-a întâmplat niciodată lui Joe Biden pe când încă era candidat.

Una dintre întrebări este în ce măsură va vrea vicepreşedinta să se diferenţieze de preşedinte în domeniul economic şi social.

Joe Biden a lansat planuri uriaşe de investiţii şi şantiere faraonice de infrastructură, însă mandatul său rămâne sinonim, în opinia multor americani, cu traiul scump.

”BIDENOMICS”

Kamala Harris vrea să profite de unele dintre aceste progrese.

Ea a făcut-o joi, sărbătorind împreună cu preşedintele o scădere a preţului anumitor medicamente, însă s-a delimitat de politicile economice supranumite “Bidenomics”.

Acolo unde Biden a pus accentul asupra locurilor de muncă şi reindustrializării, ea urmează să se ataşeze mai mult de puterea de cumpărare şi de promovarea unei economii care să includă.

Democrata l-a înfuriat deja pe Donald Trump după ce a propus desfiinţarea taxelor impuse bacşişurilor din industria hotelieră şi a restauraţiei şi celorlalte activităţi în domeniul serviciilor.

Republicanul a acuzat-o de faptul că-i ”plagiază” una dintre idei.

Ea a promis, în cazul unei victorii la 5 noiembrie, să crească salariul minim.

Acolo unde Joe Biden a trebuit să lupte împotriva unei economii care friza supraîncinderea – prin preţuri în creştere puternică -, vicepreşedinta poate că va trebui să se înarmeze împotriva scenariului opus, al unei răciri prea puternice.

La 5 august, pieţele mondiale au început un fel de avertisment – printr-o zi bursieră neagră -, alimentată de temeri ale unei recesiuni a primei puteri mondiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Astea din USA de acum, din canpanie, sună ca atunci in anii 1990-1992 cand in Romania se scanda “nu ne vindem țara”!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.