Principala companie aeriană moldovenească – Air Moldova – își va realua zborurile comerciale către Moscova, în Rusia, începând de la 1 octombrie, anunță compania într-un anunț pe pagina a de Facebook. Acestea au fost sistate din februarie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Această decizie vine ca urmare a nenumăratelor solicitări din partea cetățenilor Republicii Moldova, care se află în Federația Rusă și vor să revină acasă. Totodată decizia de a relua zborurile se datorează solicitărilor pasagerilor de a utiliza biletele achiziționate în perioada pandemică și după sistarea zborurilor din luna februarie. Aceste circumstanțe au creat dificultăți cu care se confruntă zilnic sute de pasageri: necesitatea procurării repetate a biletelor la prețuri majorate, timpul petrecut în deplasarea pe cale terestră, inocomoditățile zborurilor cu escală, în special pentru cazurile de urgență medicală.
Călătoriile rapide și sigure sunt o necesitate pentru pasageri. Reluarea zborurilor din și spre Federația Rusă este un răspuns la apelurile făcute de conaționalii noștri”, au transmis reprezentanții Air Moldova.

Înaintea intervenţiei militare ruse în Ucraina, Air Moldova deservea Moscova, Sankt Petersburgul şi Krasnodarul, situat în apropiere de Soci, în sudul Rusiei, notează News.ro, citând AFP.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Compania nu precizează dacă aceste ultime două aeroporturi sunt vizate în această reluare a zborurilor.

Autorităţile moldoveneşti au închis spaţiul aerian al ţării în ziua intrării trupelor ruse în Ucraina, vecina acestei foste republici sovietice, la 24 februarie. Ele l-au redeschis la 21 martie.

Republica Moldova are 2,6 milioane de locuitori şi este, de la sfârşitul lui iunie, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană (UE) – o procesură care ar putea dura mulţi ani de zile.