Profituri record pentru jucătorii din Energie. Compania cehă de utilităţi CEZ se aşteaptă să plătească dividende record pentru 2022, în urma majorării profitului

energie electrica Sursa foto: CEZ / Facebook

Compania cehă de utilităţi CEZ se aşteaptă să plătească dividende record pentru 2022, în urma majorării profitului, dar a avertizat că în acest an câştigurile vor fi afectate de noile taxe, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Grupul, unde statul ceh deţine o participaţie de 70%, a raportat un profit net ajustat record în 2022 – 78,4 miliarde de coroane (3,50 miliarde de dolari), mai mult decât triplu faţă de 2021, în urma majorării preţului electricităţii, după invadarea Ucrainei de către Rusia şi reducerea livrărilor de gaze ruseşti spre Europa.

Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) s-a dublat la 131,6 miliarde de coroane, în urma majorării câştigurilor din tranzacţionare şi a producţiei record de energie nucleară.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

“Profitul realizat în 2022 indică un nivel record al dividendelor pentru acţionari”, a afirmat directorul general Daniel Benes.

Pentru rezultatele din 2022, CEZ ar putea plăti dividende de 117 coroane pe acţiune, faţă de 48 coroane pe acţiune în 2021.

Marţi la prânz, acţiunile CEZ înregistrau un avans de 1,3%, la 1.048 coroane. În ultimul an, titlurile au crescut cu peste 20%.

Guvernul ceh a aprobat în 2022 plafonarea veniturilor companiilor care produc electricitate, pentru a putea finanţa măsurile destinate reducerii poverii preţurilor mari asupra gospodăriilor şi companiilor.

Plafonarea veniturilor producătorilor de electricitate se va adăuga taxei pe veniturile excepţionale impuse firmelor din energie şi celor mai mari bănci, astfel încât anul viitor vor fi strânse la buget sume de cel puţin 100 de miliarde de coroane (4,12 miliarde de dolari). Sumele vor finanţa programele de compensare pentru utilizatorii de electricitate afectaţi de creşterea preţurilor, după invazia rusească din Ucraina.

CEZ estimează pentru 2023 un profit ajustat între 30 şi 40 miliarde de coroane, şi EBITDA între 105 şi 125 miliarde de coroane. Compania avertizează că taxa pe veniturile excepţionale impusă firmelor din energie va reduce câştigurile sale cu până la 25 miliarde de coroane în 2023 iar unele câştiguri din tranzacţionare din 2022 nu se vor repeta.

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.