Program pentru montarea de panouri fotovoltaice la instituții publice și primării, lansat de guvern la sfârşitul acestui an / Programul pentru persoane fizice, complet deraiat

eoliene panouri solare EDP Renewables Sursa foto: edpr.com

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, joi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii, că, la sfârşitul acestui an, va fi lansat un program pentru montarea de panouri fotovoltaice destinat unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice, transmite Agerpres.

“La sfârşitul acestui an lansăm un program special pentru unităţile administrativ-teritoriale, un program multianual din Fondul de modernizare, complementar cu cel de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectele Europene. Ca să fie foarte clar, este alt program, prin care încurajăm practic şi deschidem call-uri de proiecte, probabil finanţate 100%, pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice de montare a panourilor fotovoltaice pentru creşterea autoconsumului”, a precizat ministrul.

El a menţionat că programul ar urma să fie implementat efectiv din primăvară, iar apeluri de proiecte vor fi lansate şi în anii următori.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul Energiei Virgil Popescu a revenit ulterior cu detalii despre acest program, spunnd că el va fi implementat în fiecare an.

„Le-am transmis prefecților un mesaj clar: la sfârșitul acestui an lansăm un program special pentru unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, un program multianual, din Fondul pentru modernizare, prin care încurajăm și deschidem call-uri de proiecte, probabil finanțate 100%, de montare a panourilor fotovoltaice pentru creșterea autoconsumului.

Practic, ne dorim ca odată ce ieșim cu evaluările în această iarnă, din primăvară, UAT-urile și instituțiile publice să poată să treacă la faza de implementare a acestui program și să fim pregătiți mai bine pentru perioadele următoare. Și ce trebuie să știm, că vor fi, în fiecare, an call-uri de proiecte pe acest domeniu, pentru UAT-uri și pentru instituțiile publice, separat, tocmai pentru a nu intra în competiție cu companiile, cu întreprinderile mici şi mijlocii sau cu producătorii de energie electrică”, a transmis Virgil Popescu.

Reamintim că guvernul nu a putut gestiona corect proiectul de panouri fotovaltaice destinat persoanelor fizice. Guvernul analizează abia acum cererile depuse anul trecut, iar programul pentru acest an nu a fost încă lansat.

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.