Programul Prima Casă continuă în 2024, cu un plafon de garanții de 1 miliard de lei

casa bani locuinta Foto: Mudretsov Oleksandr/ Dreamstime.com

Ministerul Finanțelor anunță că a elaborat actul normativ necesar alocării, pentru anul 2024, a unui plafon de garanții de 1 miliard de lei, pentru continuarea programului „Noua Casă”.

Proiectul de Hotărâre de Guvern este publicat AICI.

În anul 2024 se vor putea înscrie în Program și finanțatori care nu au participat în Program în anul precedent. Ei au un termen de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prevederilor Hotărârii de Guvern să transmită către FNGCIMM cererile de înscriere în etapa 2024 a Programului, precum şi solicitările de alocare de plafoane de garantare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Din momentul lansării Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de 63,8 miliarde lei.

Programul „Noua Casă” a fost aprobat în anul 2020 sub o formă modificată, pentru a permite achiziționarea unor locuințe mai spațioase, respectiv mai scumpe.

„Noua Casă a dus la creșterea accesului la proprietate pentru familiile cu venituri medii, facilitând stabilitatea locativă și îmbunătățind calitatea vieții pentru mulți români. Sigur că sunt importante și beneficiile conexe, cum sunt atragerea de investiții private în sectorul imobiliar și îmbunătățirea aspectului și a calității zonelor urbane”, susține ministrul Marcel Boloș.

Cine a beneficiat de „Noua Casă”:

În anul 2023, au fost acordate în total 1.940 garanţii în valoare totală de 245.743.854 lei, cu o valoare a creditelor de aproximativ 485.518.906 lei.

Programul „Noua Casă” a fost accesat în principal de tineri cu vârsta cuprinsă între 26 și 35 ani, majoritatea finanțărilor fiind solicitate pentru achiziționarea unui apartament, cu suprafața cuprinsă între 50-100 m2, cu preț între 50.000 – 100.000 euro.

Ghid pentru aplicanți

Noua Casă 2024 se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului pe care îl poți accesa este de:

  • 66.500 euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%;
  • 119.000 euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat este de 15%.

Dobânda este variabilă, calculată în funcție de Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), la care se adaugă o marjă fixă de cca 2%.

Un ghid cu informații utile despre cine poate aplica și care este procesul poate fi accesat AICI. De asemenea, o listă cu cele mai frecvente întrebări este disponibilă AICI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: