Membrii comisiilor locale și județene de fond funciar, precum și membrii colectivului de lucru care sprijină comisia județeană ar urma să fie remunerați cu 10% din salariul primarului pentru lunile în care se întrunesc, conform unui proiect de lege depus de pe mai mulți parlamentari PNL.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În motivarea inițiativei se precizează că membrii comisiilor nu sunt plătiți acum pentru activitatea lor, iar ”având în vedere complexitatea activității și responsabilitatea avută este necesară remunerarea acestora prin stabilirea unei indemnizați lunare, care să reprezinte un stimulent și o recunoaștere a importanței muncii acestora”, după cum se precizează în motivarea proiectului de lege.

Se stipulează faptul că plata indemnizațiilor se face ”doar pe luna în care membrii comisiei s-au întrunit cel puțin o dată și se efectuează pe baza listelor de prezență întocmite de secretarul comunei, avizate de președintele acesteia, iar fondurile necesare se asigură din bugetul unității administrativ-teritoriale, respectiv din bugetul Instituției Prefectului, pentru comisia județeană de fond funciar”, se mai precizează în proiect.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

O altă lege care ar duce la creșterea salariilor pentru câteva mii de bugetari din domeniul agriculturii se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. E vorba despre angajații de la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Salariile ar urma să crească prin schimbarea încadrării din funcție publică teritorială în funcție publică de stat, ceea ce ar duce la un plus de venituri de circa 10-15%.

Proiectul de lege mai prevede și aplicarea pentru toți angajații acestor instituții de stat a sporurilor pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă.

Creșterile de salarii au loc pe fondul unei inflații galopante și a lipsei oricărei reforme în domeniul bugetar. Mai mult, după cum arată o analiză Economedia, numărul angajaților la stat a continuat să crească pe tot parcursul anului trecut, fiind acum la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani.

Și asta în condițiile în care, potrivit ultimului recensământ, populația României a scăzut cu peste un milion de persoane în ultimul deceniu.