Proprietarii de apartamente trebuie să-și monteze contor de căldură sau repartitor la calorifere până la 31 decembrie, altfel riscă amenzi de 1.000 de lei aplicate de primării / Lacuna legislativă care îi poate face victime ale excesului de zel din partea primăriilor

calorifer, incalzire, energie termica, repartitor caldura Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Până la 31 decembrie, toate apartamentele racordate la rețelele de termoficare municipale trebuie să aibă montate contoare individuale de căldură sau repartitoare, altfel proprietarii vor primi amenzi de până la 1.000 lei, potrivit unei informări făcute de ANRE. Termenul care instituie obligativitatea montării de dispozitive care să măsoare consumul caloric a tot fost prorogat, în mod repetat, timp de ani. Primăriile, de care țin regiile de termoficare, vor putea face controale inopinate, cu acordul asociațiilor de locatari, și aplica amenzi.

Problema este că montarea acestor contoare sau repartitoare poate fi făcută doar in corpore de către asociațiile de locatari. Aici intervine problema că pot exista locatari care nu doresc aceste repartitoare, caz în care Asociația este pusă în imposibilitatea de a face achiziția, dacă nu reușește să-l convingă pe „îndărătnic”.

„Obligativitatea montării sistemelor de repartizare a costurilor este prevăzută în legislația națională încă din anul 2016, când Legea eficienței energetice nr. 121/2014, stabilea ca termen de montare a contoarelor/repartitoarelor de costuri data de 31.12.2016. Legiuitorul a prorogat succesiv acest termen, astfel încât cel mai recent termen de conformare (…) este 31.12.2023.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Mai mult, legea a fost modificată în sensul că echipamentele, respectiv contoarele şi repartitoarele de costuri pentru energia termică care nu pot fi citite de la distanţă, dar care au fost deja instalate, se modernizează astfel încât să poată fi citite de la distanţă sau se înlocuiesc cu dispozitive care pot fi citite de la distanţă până la 1 ianuarie 2027, cu excepţia cazurilor în care asociaţiile de proprietari demonstrează că acest lucru nu este rentabil în condiţiile stabilite de acest act normativ”, arată ANRE.

Autoritatea a elaborat un ghid de informare a proprietarilor de apartamente, pentur ca aceștia să ia toate măsurile necesare, în cele două luni rămase înainte de finele anului. Informarea se găsește aici.

Amenzile stau în picioare dar rămâne problema cu legea care prevede că montarea de repartitoare se poate face doar la comun, nu și individual. „… mai greu cu montatul. Să găsești o soluție e mai greu, cel mai simplu e să spui ”descurcați-vă voi între voi”. E ca la asigurarea obligatorie a casei: ea e obligatorie, însă doar unul din cinci români și-au asigurat casa. Măcar scoate ”obligatorie” din sintagmă. Pe hârtie suntem foarte buni, dar din clipa în care ieși din parlament ești luat la mișto dacă vorbești de respectarea legii”, a arătat Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat”, într-o dezbatere pe această temă. El propune demararea unui program național prin care să fie alocat sprijin financiar pentru montarea repartitoarelor individuale.

„Am încercat să ridic această problemă în Parlament și am primit de la trei parlamentari mesaje scurte, de genul ”nu este momentul acum””, a mai spus Mereuță.

În doar 28 dintre cele 41 de județe ale României mai sunt sisteme de încălzire centralizată. În 13 dintre cele 28 de județe, doar orașul de reședință are sistem de termoficare (ex. Iași, Bacău, Tulcea, Giurgiu etc).

Alte 10 județe au câte două orașe cu SACET (ex. Vaslui, Buzău, Vrancea, Călărași etc).

Județele Suceava și Harghita au câte 3 orașe cu SACET, iar în Vâlcea și Constanța sunt câte 4 orașe cu sistem centralizat de termoficare. Nu toate aceste sisteme funcționează.

Cel mai mare sistem de termoficare este cel al Bucureștiului, unde 55% din populație(560.000 de apartamente) primește căldură de la Termoenergetica, fosta RADET.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Aceasta lege este o prostie imensa si trebuie abrogata!
    Nu e treaba statului cum isi impart intre ei consumurile de caldura locatarii unui bloc!
    Este o lege pur comunista, reminiscenta din vremuri trecute (sau nu sunt trecute?).
    Daca o asociatie de proprietari dintr-un bloc hotaraste cu majoritate de voturi sa instaleze repartitoare, OK, e dreptul lor! Dar amendarea din lege e un abuz imens!
    Da, se face jocul fabricantilor de repartitoare, am inteles! Dar chiar nu le pasa partidelor ca vin alegerile din 2024? Eu as vota doar un partid care se opune acestei legi! Si nu sunt singurul!

    • Pe vremuri am avut repartitoare…. jaf pe fata.
      In prospectul producatorului se specifica ca aparatul inregistreaza cand temperatura caloriferului depaseste 30-32 grade Celsius…. ale mele inregistrau de la 20 grade… aveam niste facturi, un vis, incalzire la o garsoniera 100 €/luna in 2008 la RADET.
      Dupa 1 an am inchis robinetii si am pus un calorifer electric(12 elementi).
      Incalzire / luna 50€.
      Temperatura RADET 17-18 grade, calarifer electric 22-24 grade….

    • Singura solutie este ca acest sistem sa fie scos in afara legii! Este o hotie la drumul mare. Este o schema “pastorita” de politic si amplificata de “persoanele de bine” din conducerile asociatiilor de proprietari care, pentru un mic comision, uita pe cine reprezinta, Se monteaza aceste echipamente chiar si in imobile cu circa 40% dintre apartamente debransate de la sistemul centralizat de termoficare, fara sa se gandeasca cineva, macar, la echilibrul hidraulic al instalatiei. “Prostii” pot plati si apoi pot sta si in frig, pot convietui si cu igrasia, important este ce castiga “cei destepti”.

  2. -Costurile pentru realizarea contorizarii conduce la majorarea sumelor platibile de consumatorii finali, datorita montarii repartitoarelor, citirea lunara, alocarea şi contabilizarea consumului individual real, etc. Sistemul a fost practicat anterior si dupa doi ani asociatia a constatat ca au crescut costurile in conditiile diminuarii considerabile a confortului termic;
    -Administratorul condominiului nu poate (profesional) si nici nu doreste sa faca repartizarea costurilor aferente pentru consumul individual de încălzire şi apă caldă menajeră. Atare operatiune ar presupune remunerare suplimentara;
    -Decontarea costurilor cu energia termica se face tot de asociatia de proprietari direct la furnizorul utilitatii respective pe baza consumului inregistrat de contorul montat de acesta la baza blocului;
    -Decontarea celorlalte servicii se face catre firma care a montat repartitoarele si citeste consumurile. Firma nu isi asuma repartizarea si comunicarea informatiilor catre fiecare proprietar consumator final, ci numai comunicarea datelor brute catre asociatia de proprietari care trebuie sa le repartizeze;
    -Asociaţia de proprietari nu poate demonstra că instalarea unor astfel de repartitoare de costuri nu este fezabilă tehnic în conformitate cu metodologia si/sau procedurile care determina nerentabilitatea si care trebuie aprobate prin hotărâre a consiliului local. Nici nu vor fi adoptate vreodata!! Asociatia de proprietari nu este entitate de specialitate si nici nu poate pe baza unor prevederi adoptate, eventual, de alta entitate, sa sustina fezabilitatea tehnica si nerentabilitatea operatiunii;
    -Atata timp cat decontarea costurilor consumului de energie termica se realizeaza pe baza masuratorilor furnizorului, iar impartirea intre proprietari a consumurilor se realizeaza prin buna intelegere intre acestia, nu este necesara interventia unui agent economic care reclama plata unor costuri suplimentare. In interiorul casei noastre ne stabilim noi regulile si din acest considerent reglementarea apare ca fiind si neconstitutionala drept pentru care uniunea si alianta asociatiilor de proprietari ar fi necesar sa promoveze o actiune la Curtea Constitutionala daca tot pretinde ca apara drepturile proprietarilor si i se achita cotizatie;
    -O alta lacuna este lipsa reglementarilor privind impartirea si repartizarea costurilor comune atat pentru cei racordati la sistemul centralizat cat si catre cei debransati si in acest context inevitabilele litigii deduse justitiei si costurile aferente;
    -Reglementarea normativa atat a situatiei juridice cat si a masurarii si achitarii consumurilor de energie termica de catre detinatorii de spatii cu alta destinatie al caror consum se inregistreaza pe contorul comun de la intrarea in bloc, dar care achita pe baza unor contracte separate costurile direct furnizorului de utilitati la modul pausal, care (chipurile) se scad din consumul total. Nu se specifica niciodata consumurile luate in calcul, in conditiile in care sunt in discutie trei agenti economici in acelasi condominiu. Este necesara obligarea normativa a proprietarilor de spatii cu alta destinatie sa se separe ceea ce presupune interventia la proiectul initial al condominiului. Solutionarea litigiilor cu acestia presupune interventia justitiei.

    • Recunosc faptul că n-am citit tot comentariul. Ce știu este faptul că Engie, prin Distrigaz Sud , suportă costul montării contorului de gaze. Deci nu consumatorul casnic se ocupă și de eventuale costuri cu distribuția și calculul/ facturarea utilităților. Furniza gaze Engie, așteptând să găsesc eu(client consumator casnic) contorul potrivit? Sesizez Distrigaz atunci când am o problemă cu furnizarea gazelor( ex.lipsa presiune, sistare, miros specific)? Tot așa, se poate măsura furnizarea agentului termic, apei calde menajere, apei potabile, și reclama situațiile când nu se respectă paramentrii sau prevederile contractuale. Căldura furnizată de Termo X-lescu din subordinea administrațiilor locale/municipale nu se măsoară cu sfoara, doar se plătește la comun de către Asociațiile de “proprietari”.

  3. -Costurile pentru realizarea contorizarii conduce la majorarea sumelor platibile de consumatorii finali, ca urmare a montarii repartitoarelor, citirea lunara, alocarea şi contabilizarea consumului individual real, etc. Sistemul a fost practicat anterior si dupa doi ani asociatia a constatat ca au crescut costurile in conditiile diminuarii considerabile a confortului termic;
    -Administratorul condominiului nu poate (profesional) si nici nu doreste sa faca repartizarea costurilor aferente pentru consumul individual de încălzire şi apă caldă menajeră. Atare operatiune ar presupune remunerare suplimentara;
    -Decontarea costurilor cu energia termica se face tot de asociatia de proprietari direct la furnizorul utilitatii respective pe baza consumului inregistrat de contorul montat de acesta;
    -Decontarea celorlalte servicii se face catre firma care a montat repartitoarele si citeste consumurile. Firma nu isi asuma repartizarea si comunicarea informatiilor catre fiecare proprietar consumator final, ci numai comunicarea datelor brute catre asociatia de proprietari care ar trebui sa le repartizeze;
    -Asociaţia de proprietari nu poate demonstra că instalarea unor astfel de repartitoare de costuri nu este fezabilă tehnic în conformitate cu metodologia si/sau procedurile care determina nerentabilitatea si care trebuie aprobate prin hotărâre a consiliului local. Nici nu vor fi adoptate vreodata!! Asociatia de proprietari nu este entitate de specialitate si nici nu poate pe baza unor prevederi adoptate de alta entitate sa sustina fezabilitatea tehnica si nerentabilitatea operatiunii. In fata CUI ??
    -Atata timp cat decontarea costurilor consumului de energie termica se realizeaza pe baza masuratorilor furnizorului, iar impartirea intre proprietari a consumurilor se realizeaza prin buna intelegere intre acestia, interventia unui agent economic (BAIETII DESTEPTI) care reclama plata unor costuri suplimentare. In interiorul casei noastre ne stabilim noi regulile si din acest considerent reglementarea apare ca fiind si neconstitutionala drept pentru care uniunea si alianta asociatiilor de proprietari ar fi necesar sa promoveze o actiune la Curtea Constitutionala daca tot pretinde ca apara drepturile proprietarilor si li se achita cotizatie;
    -O alta lacuna este lipsa reglementarilor privind impartirea si repartizarea costurilor comune atat pentru cei racordati la sistemul centralizat cat si catre cei debransati si in acest context inevitabilele litigii deduse justitiei si costurile aferente;
    -Reglementarea normativa a contorizarii si achitarii consumurilor de energie termica de catre detinatorii de spatii cu alta destinatie ale caror consumuri se inregistreaza pe contorul comun de la intrarea in bloc, dar pe care le achita pe baza unor contracte separate, direct furnizorului de utilitati. Calculul in cazul acestora se face la modul pausal si se pretinde de catre furnizorul de utilitati, scaderea consumurilor din consumul inregistrat. Se refuza specificarea consumurile luate in calcu. In aceasta situatie sunt trei agenti economici in acelasi condominiu.

  4. In primul rand trebuie stabilit faptul ca “repartitorul de costuri” nu reduce consumul de energie termica. Impunerea montarii repartitoarelor de costuri, adica imixtiunea statului pe proprietatea privata reprezinta o incalcare grava a drepturilor fundamentale ale cetatenilor. Aceasta impunere, cu forta, prin lege, nu este altceva decat un ajutor dat de catre politicieni firmelor de casa (exista proprietari ai firmelor care monteaza aceste echipamente care sunt angajati politic).
    Aceasta lege nu are nimic de a face cu cresterea eficientei energetice, atat timp cat montarea de repartitoare nu duce la altceva, decat la reducerea si mai mult a calitatii vietii cetatenilor, la degradarea cladirilor care oricum nu sunt prea bine intretinute, la facturi de plata mai mari pentru servicii mult mai proaste sau chiar inexistente. Firmele care monteaza aceste exhipamente ignora, cu buna stiinta, situatiile care conduc la deficiente mari de functionare a intregului sistem de incalzire intr-un imobil, anume: numar ridicat de apartamente debransate de la sistemul centralizat de incalzire, numar ridicat de apartamente nelocuite. Desi chiar in lege se specifica necesitatea realizarii echilibrarii hidraulice a instalatiei, nimeni nu se preocupa de acest lucru. Firmele specializate sunt interesate doar de castiguri, iar pentru a le obtine duc politici extrem de “persuasive” la nivelul asociatiilor de proprietari. Reprezentantii celor din urma, pentru anumite stimulente, ii forteaza pe cei care i-au ales sa le reprezinte interesele sa accepte sa plateasca servicii si produse nesolicitate (repartitoare + servicii de citire), sa-si transforme casele in pesteri si sa-si piarda sanatatea, dar sa plateasca facturi mari pentru calorifere reci.
    Singura solutie pentru aceasta lege inepta este ÏNTERZICEREA folosirii acestor echipamente. Altfel, oamenii care inteleg ca “o placuta” metalica continuta in echipamentul numit “repartitor de costuri” nu poate reduce niciun consum si ca un robinet cu actionare mecanica si fara nicio legatura cu repartitorul nu poate “regla” temperatura ambientala, avand capacitatea de a “opri alimentarea caloriferului” la atingerea temperaturii setate!!!, vor ramane prizonierii firmelor “baietilor destepti” cu pile pe la partide si ai reprezentantilor asociatiilor care profita de pe urma acestei situatii pentru a-si rotunji veniturile.
    Daca ne dorim “eficienta energetica”, atunci trebuie sa construim centrale termice eficiente, sa folosim surse de energie regenerabile, sa regandim intreg sistemul centralizat de incalzire. Nu putem sa fortam cetatenii sa plateasca facturi mari pe calorifere mici si sa ne laudam ca am “eficientizat” sistemul de incalzire centralizat. Il vor “eficientiza” pe sanatatea si buzunarul nostru, FARA niciun beneficiu pentru mediu, pentru limitarea resurselor, pentru absolut nimic. Doar pentru cateva firme care isi vor creste exponential veniturile si, implicit, profiturile.
    Sper ca cineva dintre cei care pot lua decizii sa inteleaga despre ce este vorba si sa corecteze aceasta mizerie ingrozitoare.

  5. De ce nu se adoptă soluția că sa se monteze la intrarea in apartament a de contoare de energie termica? Gigametre le spune ! Exact că la gaze ,,curent electric ? Câtă energie termica consumi ,atât plătești ! Fie cu autocitire fie se facă citirea individual de administrator ! Gigametrul pus la ușă apartamentului! Fara ,,Repartitoare ,,și alte năzbâtii!

    • Este bună soluția dumneavoastră, dar dacă s-ar monta așa ceva, firmele băieților deștepți și firmele cu stăpâni în germania și austria ce ar mai câștiga?
      Cum și-ar umple ei conturile cu costuri pentru citire și repartizare a căldurii și apei calde dacă nu ar fi frica că ai putea fi amendat, pe care au transmis-o prin lege dragii noștri aleși? Nu pentru astfel de legi care sunt create împotriva interesului nostru i-am ales noi pe acești parlamentari?

    • Solutia dumneavoastra este cea corecta. Din pacate, insa, acest tip de contorizare (si va rog sa remarcati ca am folosit cuvantul “contorizare” si nu repartizare) nu poate fi aplicat in imobile cu sistem de incalzire pe verticala (adica asa cum este in blocurile din Romania).

  6. Bă… îmi place.
    Pune-ți-vă contoare și autocitiți-vă. Ei doar vă iau banii lunar.
    Bănuiesc că e și cald caloriferul :))

  7. La blocurile comuniste din ghetou legile nu se aplică obligatoriu, ci în funcție de debandada locală.
    Administratorii statului, nefiind interesați de oamenii săraci ce populează aceste blocuri, i-au lăsat să decidă singuri, ca pe o formă de democrație, dar de fapt un dezinteres, ceea ce a creat debandada.
    Cum să lași să se organizeze niște oameni care, în cea mai mare parte, nu știu mai nimic, legi, drepturi, obligații și sunt ușor manipulabili.
    Este, însă, un risc pentru cei care nu sunt ca majoritatea și achiziționează un apartament în această “junglă” și se trezesc că, fiind în minoritate, trebuie să se supună “legii junglei”, practic interpretării locale a legilor și chiar aberațiilor, de departe cu mult mai rău decât în comunismul ăla.
    Și peste toate disfuncționalitățile vine obligația repartitoarelor, în situația în care instalațiile de încălzire sunt “fracturate” de centrale de apartament, cu regimuri termice diferite, ceea ce favorizează deplasarea căldurii de la temperatura mai mare la cea mai mică, adică unii plătesc și căldură pentru alții.

    • Aveti perfecta dreptate. Oamenii sunt lasati prada tuturor profitorilor. Chiar si legea spune ca este obligatorie montarea repartitoarelor de costuri, cu conditia sa fie posibila realizarea echilibrarii hidraulice a instalatiei. In imobilulul in care locuiesc, aproximativ 28% dintre apartamente sunt debransate si, la acestea, se adauga inca 16 % de apartamenter nelocuite. Asadar, 56% dintre proprietari vor acoperi factura de incalzire si pentru cei 44% care sunt debransati sau nu locuiesc in imobil. Si, cu toate acestea, conducerea asociatiei ne-a trimis la usi firma care monteaza repartitoare, fara sa fi avut acceptul majoritatii, ci din contra, fara sa aiba aprobarea adunarii generale, etc. Au montat, mai intai, repartitoare de costuri pe caloriferele din spatiile comune, iar apoi prin amenintari, i-au fortat pe majoritatea sa accepte aceasta mizerie. Ma intreb: cine ne apara in aceasta tara? Ce trebuie sa facem ca sa fim tratati corect, Nu inteleg de ce acei proprietari care locuiesc intr-un imobil trebuie sa fie obligati PRIN LEGE sa acopere facturile de incalzire ale celor care nu locuiesc in acel imobil si, in plus, sa nici nu poata avea un confort termic in propriile apartamente. Asta se numeste eficienta energetica??? Serios?????

  8. Astept amenda dupa care ne vedem in instanta, va pup cu mare drag!
    Pe langa oi si gaste mai exista si caini, nu sunt crescut in spiritul obedientei colective.

    • Remarca, ok
      Cum faci? că mă interesează.
      Dacă toți ar proceda astfel, s-ar putea că politicienii proprietari de firme de mizerii inventate, să decra în bâlbâială.

  9. Deci .Am incercat sa ne punem de acord în bloc sa ne punem repartitoare dar am fost informați foarte clar că aceste repartitoare nu înregistrează corect consumul pentru că ele trebuie să comunice între ele pentru că sa fie aproape de realitate.Fiind un bloc cu centrale proprii și încălzire de la termoficare nu sa comunicat în scris că le vom monta degeaba și nu garantează pentru ele .Concluzie .Am montat centrala proprie de apartament.Intradevar efortul financiar este destul de mare dar așa macar nu sunt furat .Cluj Napoca

  10. Atâta timp când vom fi conduși de guverne corupte și hoațe (a se vedea viitoarele alegeri ,unde sunt necesari bani pentru campanii ,acoperiti din comisioane ,de la firmele ce se ocupa cu importul ,vânzarea ,citirea REPARTITOARELOR DE COSTURI și nu Contoare de energie)vom fi ținta abuzurilor statului asupra cetatenilor.
    Minciuna ,ca ne obliga UE ,este prea gogonata!UE a dat o directiva privind CONTORIZAREA ENERGIEI TERMICE ,nu a modului cum se repartizeaza cheltuielile între locatari.Se mai specifica ca nu se pun unde nu este posibil sau nu se justifica d.p.d.v economic ,investiția.
    Blocurile nu pot fi CONTORIZATE ,dacat la intrare,pentru ca au sistem de încălzire pe verticala .
    Înainte de a promulga legea au făcut vreun studiu tehnic ,au consultat măcar 1 specialist in domeniu ?Nu ,căci nu le -ar fi convenit sa piardă comisioanele !!!!
    Sunt de specialitate ,am lucrat la Institutul Național de Metrologie ,așa ca vorbesc in cunoștința de cauza!
    Aștept amenda !Ne vedem la tribunal !Cu directiva UE și cu modul cum a înțeles guvernul sa o pună in aplicare((HOȚIE)!

  11. Adrian ,nici eu nu sunt o oaie, gândesc cu capul meu. Nu mă regăsesc în Miorița ,poate doar în revoluționarii ,,Republicii de la Ploiești’’si ,,compatimesc’’ cu nenea Iancu Caragiale.
    ,,Te pup dulce ,a ta pe vecie și per toujours’’Ne vedem la ,,trebunal’’!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.