Proprietarul abatoarelor Toennies, aflate anul trecut în centrul unui scandal de infectare cu coronavirus, se gândeşte să îşi vândă afacerea

Fabrica Toennies Toennies / Twitter

Miliardarul Clemens Toennies analizează o posibilă vânzare a celui mai mare procesator de carne din Germania, la aproape un an după ce compania sa a fost implicată într-un scandal de amploare din cauza unui focar de coronavirus la unul din abatoarele sale, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

În luna iunie 2020, peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus, mulţi dintre ei fiind români. Acest focar a forţat izolarea a circa 670.000 de persoane în respectiva zonă. Descoperirea focarului de coronavirus la acest abator a declanşat o dezbatere cu privire la standardele din industria alimentară din Germania, precum şi cu privire la dependenţa de mâna de lucru a muncitorilor emigranţi, în special din România.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, proprietarii companiei Toennies Holding ApS & Co. se pregătesc să demareze procesul de vânzare a companiei cu o vechime de 50 de ani. Afacerea ar putea fi evaluată la patru miliarde de euro, iar compania ar putea demara discuţiile cu potenţialii ofertanţi în următoarele săptămâni, adaugă sursele. În prima fază, Toennies intenţionează să sondeze interesul în rândul principalilor rivali din industria de procesare a cărnii, precum Tyson Foods Inc. (SUA), JBS SA (Brazilia) şi WH Group Ltd., compania chineză care în 2013 a cumpărat Smithfield Foods Inc.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Miliardarul Clemens Toennies, directorul general de la Toennies Holding, este denumit popular şi “regele cârnaţilor” pentru faptul că a transformat o mică afacere de familie în cel mai mare producător de carne din Europa. Toennies Holding deţine 28 de fabrici, inclusiv în Danemarca, Polonia şi Franţa, exportă carne în 82 de ţări şi are o cifră de afaceri de 7,3 miliarde de euro în 2019.

Însă focarul de coronavirus de anul trecut de la abatorul Guetersloh l-a transformat pe Clemens Toennies într-un personaj negativ. Opinia publică l-a criticat pentru faptul că utilizează muncitori prost plătiţi din Europa de Est care erau angajaţi de subcontractori, iar mediul în care muncitorii lucrau nu a împiedicat răspândirea coronavirusului. Între timp, Toennies a demarat mai multe iniţiative destinate recâştigării încrederii publicului, precum aceea de a oferi contracte de muncă full-time muncitorilor est-europeni, astfel încât toţi angajaţii din zonele cheie să fie angajaţi direct de companie.

De asemenea, Toennies a anunţat că intenţionează să închirieze spaţii de cazare pentru viitorii săi angajaţi permanenţi în zona din apropierea principalului său abator.