Protest al sindicaliștilor de la șantierul Damen, după ce compania a anunțat concedieri

santierul naval mangalia damen Sursa foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Membri ai Sindicatului Liberal Navalistul participă, marți, la un protest, între orele 12.00-14.00, în Mangalia, la Casa de Cultură din centrul orașului, în urma deciziei companiei de a concedia 263 de angajați de la șantierul Damen, relatează Ziua de Constanța.

Societatea Damen Shipyards Mangalia SA (“DSMa”) intenţionează să efectueze concedieri colective. Notificarea privind concedierea colectivă a fost trimisă ITM Constanța și AJOFM Constanța pe 14 ianuarie 2025.

„Situația în șantierul Damen din Mangalia este una dramatică. Salariații sunt disperați, o parte au aflat direct sau indirect că sunt pe lista de concedieri. Nu înțeleg cum au fost selectați, de ce au fost selectați, unii dintre ei sunt cei mai buni, au calificative bune la evaluăruile care s-au făcut de-a lungul anilor. Ni s-a comunicta că se intenționează restructurarea pentru a reduce cosuturile cu forța de muncă. Considerăm că reducerea numărului de salariați nu reprezintă o soluție pentru redresarea acestui șamtier, soluția trebuie să vină din partea acționarilor, din partea reprezentanților statului român, având în vedere că au reziliat contractul de asociere cu Damen, ar trebui să preia administrarea acestui șantier și pachetul integral de acțiuni, ar trebui să devină admninistrator unic cel puțin pentru o perioadă”, a precizat Laurențiu Gobeajă, liderul SLN Mangalia.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Citește integral pe Ziua de Constanța.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.