PSD nu a propus și nici nu ar fi putut propune diminuarea plafonului pentru compensarea prețurilor la energie, se anunță într-un comunicat transmis de partid. PSD pretinde că a susținut în permanență revenirea, temporară, la o piața de energie reglementată, așa cum era înainte de liberalizarea haotică ce a provocat creșterea excesivă a ratei inflației, cu deteriorarea nivelului de trai și a economiei naționale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În privința schemei de compensare implementate până în prezent de Ministerul Energiei, PSD consideră că aceasta nu a produs efectul scontat de a tempera creșterile speculative ale prețurilor la energie și gaze naturale. În contextul în care companiile din sector anunță multiplicarea profiturilor față de anul precedent, este evident că aceste creșteri ale prețurilor la energie conțin în continuare o componentă speculativă importantă, fără nicio legătură cu costurile de producție. PSD consideră că e profund incorect ca aceste profituri nejustificate să fie susținute la nesfârșit din banii contribuabililor, așa cum s-a întâmplat până acum prin schema de compensare”, se mai menționează în comunicat.

Potrivit PSD, spre deosebire de această schemă, în care statul plătește diferența dintre prețul plafonat și cel practicat de companii după bunul plac, reglementarea propusă de PSD are în vedere stabilirea prețurilor la un nivel decent, prin raportarea la evoluția costurilor reale de producție, transport și distribuție de energie electrică și gaze naturale.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

„Acesta este răspunsul corect la actuala criza energetică pe care l-au dat și alte state europene pentru protejarea cetățenilor și a economiei naționale”, potrivit sursei citate.