Raiffeisen Bank România a încheiat primul trimestru cu un profit net de 414 milioane de lei, în creştere cu 90% față de anul trecut

Raiffeisen Bank 2

Raiffeisen Bank România a anunțat vineri că a încheiat primul trimestru din acest an cu un profit net de 414 milioane de lei, în creștere cu 90% față cei 218 milioane lei din perioada similară a anului anterior, în contextul unei activități de creditare intense pentru toate segmentele de business, al profilul bun de risc a clienților și pe fondul creșterii dobânzilor din piață în comparație cu primul trimestru din 2022.

Veniturile băncii s-au majorat față de anul precedent cu 28%, susținute în principal de evoluția activității de creditare pentru clienții persoane juridice, dar și de trendul ascendent al ratelor de piață în comparație cu primul trimestru al anului 2022. Veniturile nete din comisioane au înregistrat o creștere ușoară de 1% an la an, datorită unei activități tranzacționale intensificate în zona de carduri, dar și din schimburi valutare.

„Soldul de credite s-a consolidat cu 20% față de aceeași perioadă a anului precedent, susținut de o activitate de creditare mai bună pentru toate segmentele de clienți. […] Stocul de credite acordat clienților corporate a înregistrat un avans excelent de 43% an la an cu accent crescut pe finanțarea proiectelor sustenabile: energie regenerabilă, eficiență energetică, precum și finanțări ale proiectelor sociale”, a completat Zdenek Romanek, CEO & Președinte Raiffeisen Bank România.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Stocul de economii ale clienților s-a consolidat cu 4% an la an, în contextul creșterii bazei de depozite pentru toate tipurile de clienți.

Cheltuielile operaționale ale băncii sunt în creștere cu 15% față de T1 2022, în special din categoria costurilor salariale, a cheltuielilor de tip IT și a costurilor cu utilitățile în contextul generat de creșterea generalizată a prețurilor din economie.

Costul cu provizioanele rămâne la niveluri scăzute, pe fondul unui comportament disciplinat al clienților în ceea ce privește respectarea angajamentelor.

O creștere de 6% a fost înregistrată pentru portofoliul de credite aferent persoanelor fizice, cu un aport aproximativ egal în termeni procentuali din creditele de nevoi personale și cele ipotecare.

Majoritatea creditelor nou acordate persoanelor fizice au fost purtătoare de rată de dobândă fixă.

Clienții au deschis peste 26.000 de planuri de economisire și protecție, economisire și investiții sau pensii facultative, cu peste 260% mai mult față de primul trimestru al anului trecut.

Soldul de credite aferent clienților IMM a crescut cu 17% față de luna martie a anului precedent, susținut de o prezență activă pe programele guvernamentale de tip IMM Invest, dar și de creditele acordate pe canal digital în campaniile de creditare recurente.

Raiffeisen Bank activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani și are peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.908 de angajați în 291 de unități, 1123 ATM&MFM și 28.100 POS-uri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.