Raport Consiliul Fiscal: Bugetarii care au dat în judecată statul român au câștigat în instanță 8 miliarde de lei doar anul trecut / Cazul Transelectrica, unde instabilitatea politică le-a adus sute de mii de lei foștilor șefi

sala judecata, justitie, judecatori Sursa foto: Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial/Facebook

Angajații din administrația publică centrală care au dat în judecată statul au câștigat în instanță 8,06 miliarde lei doar anul trecut, o sumă de patru ori mai mare față de 2022 (2,34 miliarde lei), potrivit raportului anual al Consiliului Fiscal pentru 2023. 

Consiliul Fiscal
Sursa foto: Consiliul Fiscal

Un astfel de exemplu este  Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport a energiei electrice, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, care a fost obligată în instanță să plătească peste 30 de milioane de lei drept salarii, bonusuri și penalități către foști șefi concediați ilegal, și nu a făcut tot ce putea pentru a câștiga aceste procese, arată un raport al Curții de Conturi obținut în exclusivitate de către Economedia.

În prezent, încă mai există și alte procese pe rol, așa că suma s-ar putea majora. Compania a acordat angajaților adaosuri salariale care au costat-o peste 35 de milioane de lei în numai 3 ani, dar și prime care ajung până la 20.000 de lei, fără a avea o justificare și fără a fi reflectate de performanță sau a fi motivate de vreo ocazie specială, mai arată raportul Curții de Conturi. În plus, și-a plătit membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului cu până la 55.050 lei brut/lună, sume care depășeau nivelul maxim care le putea fi acordat. De asemenea, compania a angajat inclusiv un lucrător comercial (adică un casier) pe un post în care acesta avea nevoie de alt tip de experiență.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: