Raport în piața șantierelor: Peste 29.000 de investiții în domeniul construcțiilor, contabilizate în 2022/ Cele mai multe proiecte sunt în sectorul Rezidențial, dar Infrastructura a înregistrat cea mai mare creștere

constructie proiect locuinta Foto: Dreamstime

Peste 29.000 de investiții în domeniul construcțiilor au fost anunțate ori se aflau în derulare în 2022, numărul de șantiere și potențiale șantiere fiind în creștere cu 20% față de anul anterior, arată raportul anual realizat de consultanții de la IBC Focus și pus la dispoziția Economedia. Anul 2022 a adus plusuri în toate cele nouă domenii analizate, arată studiul companiei care monitorizează șantiere la nivel național, care menționează că Bucureștiul, Clujul și Timișul au atras cei mai mulți investitori. Aproximativ o treime dintre aceste proiecte sunt în execuție, iar 17% sunt proiecte finalizate.

În ediția de anul trecut a studiului, trei domenii erau pe minus, dar în 2022 toate cele nouă sectoare urmărite înregistrează creșteri. “Cea mai semnificativă o regăsim în dreptul sectorului de Infrastructură. După multe demersuri și solicitări din partea marilor antreprenori de a debloca fonduri și resurse pentru marile proiecte de infrastructură, iată că încep să se vadă și primele rezultate, așadar pentru 2022 vorbim despre o creștere de 63 de puncte procentuale în comparație cu rezultatul din 2021. Mai exact, vorbim despre o creștere de la 1.898 de investiții monitorizate în 2021 la 3.093 pentru anul 2022. Deși nu este în top după valoarea numerică, această valoare indică totuși o notă de optimism și ne face să urmărim cu atenție evoluția pentru anul 2023 a acestui sector”, notează consultanții.

În ceea ce privește numărul de proiecte, sectorul rezidențial este, ca de obicei, lider de top. Sectorul Clădiri Rezidențiale Private înregistrează un total de 12.149 de investiții. Dacă anul trecut vorbeam despre o primă trecere a pragului de 10.000 de șantiere, 2022 a adus o creștere de 17%. Pe locul 2 în preferințele investitorilor s-a plasat sectorul Industrial, cu un total de 5.960 de proiecte și o creștere de 11,5%. În clasamentul celor mai mici creșteri se află sectorul Hotel & Relaxare, care pare că a stagnat ușor și a înregistrat o creștere timidă de doar 5,8%, de la 4.362 de investiții în 2021 la 4.615 în 2022.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

 

 

În anul 2022, trio-ul Cluj-Timiș-București a atras cei mai mulți investitori, potrivit datelor monitorizate de echipa IBC Focus. Astfel, acestea sunt județele care ocupă detașat primele poziții ale clasamentului în funcție de cele mai numeroase șantiere identificate.

Chiar dacă nu se află și în clasamentul celor mai semnificative creșteri procentuale, județele Cluj și Timiș sunt singurele care depășesc pragul de 2.000 de investiții. Mai exact, în dreptul județului Cluj regăsim un total de 2.315 proiecte de construcții (ceea ce înseamnă o creștere de 15,2% comparativ cu rezultatul din 2021), iar în dreptul județului Timiș regăsim 2.110 proiecte de construcții (ceea ce înseamnă o creștere de 17,2% comparativ cu rezultatul din 2021).

În cazul Bucureștiului, analiza a contabilizat un total de 1.799 de proiecte de construcții (creștere de 4 % față de datele  din 2021). Aceasta este cea mai temperată creștere din 2022. Mai exact, vorbim despre o diferență de doar 70 de investiții, de la 1729 de proiecte la 1799 în 2022. Cea mai însemnată creștere procentuală se regăsește în dreptul județului Botoșani, cu un plus de 51,3%, de la 275 de investiții monitorizate în 2021 la 416 în anul 2022.

În ciuda condițiilor economice dificile într-un an cu inflație galopantă și cu un război la graniță, analiza menționează că aproape 30% dintre proiectele monitorizate au intrat în stadiu de construcție, în timp ce alte 5% sunt în amenajare. Este vorba despre 8.476 investiții în construcție și alte 1.521 în amenajare. Proiectele finalizate au înregistrat o creștere de 39% comparativ cu rezultatul din anul precedent, de la 3.623 de investiții la 5.055. Acestea reprezintă 17% din totalul proiectelor identificate și monitorizate de-a lungul anului 2022 cu ajutorul platformei de vânzare la șantiere VICTA.ro, dezvoltată de IBC Focus.

 

În creștere considerabilă față de anul precedent se află și investițiile aflate în proiectare. Astfel, dacă în 2021 am identificat 2.924 de astfel de proiecte, în 2022 acesta a ajuns la 3.883, ceea ce reprezintă 13% din total. Cel mai mic raport, atât în ceea ce privește 2021 vs 2022, dar și ca și raport procentual din total, îl regăsim în dreptul proiectelor de construcții aflate în intenție. Acestea au scăzut cu 22 de puncte procentuale față de anul trecut (131 de proiecte monitorizate în 2021 vs 102 în 2022) și reprezintă doar 0,3% din totalul de investiții monitorizate în perioada supusă analizei de față.

Din statisticile oficiale: A crescut volumul construcțiilor, a scăzut numărul de autorizații pentru locuințe

În primele 11 luni ale anului, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2021 ca serie brută, cu 12,6%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,1%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Pentru clădirile rezidenţiale, creșterea a fost de numai 4,8%. S-ar putea ca 2023 să nu fie un an la fel de generos pe piața locuințelor, având în vedere că cele mai recente date pentru anul trecut arată că a scăzut numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale la nivel național.

Potrivit datelor INS, numărul locuințelor finalizate până în luna septembrie a anului 2022 a ajuns la 52.800, la nivel național, în creștere de la 49.600 de unități locative livrate în aceeași perioadă din anul 2021. În ceea ce privește evoluția numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale la nivel național, în perioada ianuarie – octombrie 2022 au fost emise 37.800 de autorizații, comparativ cu 43.400 autorizații în anul 2021.

Piața imobiliară s-a bucurat de investiții record în 2022, când a reușit să depășească un prag istoric de 1,25 miliarde de euro, fiind în creștere cu 36% față de volumul înregistrat în anul precedent, conform celui mai nou raport CBRE – „Market Outlook 2023”. Consultanții se așteaotă ca în 2023 volumul de investiții să fie mai ponderat pe fondul predictibilității scăzute la nivel economic.

În timp ce anul de excepție 2022 va fi probabil urmat de un an de reechilibrare pe segmentul investițiilor imobiliare din perspectiva activității, piața spațiilor logistice și industriale rămâne unul dintre cele mai dinamice sectoare imobiliare, spun consultanții Colliers.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: