Raport Oxfam: În ultimii doi ani, cei mai bogaţi 1% dintre oameni au acumulat aproape două treimi din toate bogăţiile noi create în întreaga lume

dolari-bani-Pexels

În ultimii doi ani, cei mai bogaţi 1% dintre oameni au acumulat aproape două treimi din toate bogăţiile noi create în întreaga lume, se arată într-un nou raport al Oxfam, citat de CNBC, informează News.ro.

Un total de 42.000 de miliarde de dolari au fost create începând cu 2020, din care 26.000 de miliarde de dolari, sau 63%, sunt adunate de primii 1% dintre cei ultrabogaţi, potrivit raportului.

Restul de 99% din populaţia globală a adunat doar 16.000 de miliarde de dolari din noua bogăţie, spune organizaţia de caritate.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

”Un miliardar a câştigat aproximativ 1,7 milioane de dolari pentru fiecare dolar din noua bogăţie globală câştigată de o persoană aflată în ultimele 90 la sută”, se arată în raportul lansat la deschiderea Forumului Economic Mondial la Davos, Elveţia.

Acesta sugerează că ritmul în care este creată bogăţia s-a accelerat, deoarece cel mai bogat 1% din lume a adunat aproximativ jumătate din toată bogăţia nouă în ultimii 10 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Raportul Oxfam a analizat date despre crearea de averi la nivel mondial de la Credit Suisse, precum şi cifre din Lista miliardarilor Forbes şi lista miliardarilor în timp real Forbes, pentru a evalua schimbările aduse bogăţiei celor ultrabogaţi.

Cercetarea contrastează această creare de bogăţie cu rapoartele Băncii Mondiale, care a declarat în octombrie 2022 că probabil că nu îşi va îndeplini obiectivul de a pune capăt sărăciei extreme până în 2030, deoarece pandemia de Covid-19 a încetinit eforturile de combatere a sărăciei.

Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International, a cerut majorarea taxelor pentru cei ultrabogaţi, spunând că aceasta este o ”precondiţie strategică pentru reducerea inegalităţii şi resuscitarea democraţiei”.

În comunicatul de presă al raportului, ea a spus, de asemenea, că schimbările aduse politicilor fiscale ar contribui la abordarea crizelor aflate în desfăşurare în întreaga lume.

”Taxarea corporaţiilor super-bogate şi mari este uşa de ieşire din crizele care se suprapun astăzi. Este timpul să demolăm mitul potrivit căruia reducerile de taxe pentru cei mai bogaţi au ca rezultat ”curgerea” bogăţiei cumva către toţi ceilalţi”, a spus Bucher.

Crizele coincidente din întreaga lume care se alimentează una pe cealaltă şi produc o adversitate mai mare împreună decât dacă ar fi separate sunt denumite şi ”policriză”.

În ultimele săptămâni, cercetătorii, economiştii şi politicienii au sugerat că lumea se confruntă în prezent cu o astfel de criză, deoarece presiunile din cauza crizei costului vieţii, schimbărilor climatice şi alte presiuni se ciocnesc.