Rata anuală a inflației din Germania, cea mai mare economie europeană, a atins în noiembrie cel mai scăzut nivel din iunie 2021

inflatie cos cumparaturi Foto: Tero Vesalainen/ Dreamstime.com

Rata anuală a inflaţiei în Germania s-a atenuat semnificativ în noiembrie, ajungând la cel mai scăzut nivel din iunie 2021, şi indică un declin al preţurilor de consum şi în zona euro, transmit Reuters şi DPA, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Creşterea preţurilor de consum în cea mai mare economie europeană s-a atenuat la 3,2% în noiembrie, conform datelor preliminare publicate miercuri de Oficiul federal de statistică (Destatis), faţă de un nivel de 3,8% în octombrie şi 4,5% în septembrie. Este cel mai redus nivel al inflaţiei începând din iunie 2021.

Încetinirea vine pe fondul scăderii cu 4,5% a costurilor cu energia, în timp ce preţurile la alimente au urcat cu 5,5%. Consumatorii au răspuns la creşterea preţurilor, reducând cheltuielile, ceea ce a afectat sever economia. Destatis a informat recent că Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea comparativ cu precedentele trei luni.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus luna aceasta la 3,8%, de la 4,3% luna precedentă.

Analiştii se aşteaptă ca Eurostat să anunţe joi că rata inflaţiei în noiembrie s-a atenuat la 2,7% în noiembrie, de la 2,9% luna precedentă.

“Inflaţia pare să scadă în zona euro, pe fondul cererii reduse din partea consumatorilor şi a presiunilor asupra ofertei. Pentru Banca Centrală Europeană, aceste date confirmă opinia că anul viitor ar putea avea loc prima reducere a dobânzii. În condiţiile în care inflaţia scade mai rapid decât se estima, reducerea dobânzii ar putea avea loc mai devreme decât se previziona”, a apreciat Bert Colijn, economist la ING.