Războiul din Ucraina ar putea costa Europa până la un punct şi jumătate de creştere (OCDE)

crestere economica, grafic Sursa: Pexels

Invazia rusă a Ucrainei ar putea costa Europa „un punct până la un punct şi jumătate” de creştere, în funcţie de durata conflictului, în timp ce inflaţia ar putea creşte cu „două până la două puncte şi jumătate”, a estimat economistul-şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Laurence Boone, pentru Journal du dimanche, notează AFP, citată de Agerpres.

Economista franceză a precizat că „gradul de incertitudine este ridicat” în ceea ce priveşte aceste estimări şi a subliniat că va fi necesar să se efectueze „o reflecţie aprofundată asupra subiectelor fundamentale, printre care securitatea alimentară, energetică şi digitală, precum şi ca organizarea schimburilor comerciale”.

Întrebată despre creşterea generală a preţurilor în urma războiului din Ucraina, ea a spus că actualul conflict „împinge în sus anticipările preţurilor pentru cereale şi îngrăşăminte, Rusia şi Ucraina fiind exportatoare”, şi că „ar putea afecta nu numai recoltele din acest an, dar eventual şi cele din 2023”.

Şocul însă „nu este comparabil cu cel suferit în anii 1970, deoarece instituţiile sunt diferite”. „Inflaţia va rămâne ridicată în acest an, dar ar putea începe să scadă în 2023, în funcţie de evoluţia războiului”, a spus Laurence Boone.

Ca răspuns, ea preconizează „dezvoltarea de politici fiscale ţintite pentru a ajuta gospodăriile şi întreprinderile să treacă peste asta”.

„Restricţiile la export trebuie evitate – nu au dat niciodată rezultate bune în trecut, dimpotrivă”, a mai pledat economista. „Măsurile bugetare ţintite vor ajuta politica monetară făcând posibilă ancorarea aşteptărilor inflaţioniste, păstrând în acelaşi timp puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili, fără a pune în pericol tranziţia energetică”, a adăugat Laurence Boone.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: