Regiunea Pieria din Grecia și-a pierdut mare parte din turiștii români. Hotelierii greci cred că românii preferă să călătorească spre destinații mai îndepărtate cu avionul grație intrării în Schengen aerian

paralia katerini, grecia Sursa foto: Dreamstime.com

Hotelurile din regiunea greacă Pieria au înregistrat rate scăzute de ocupare în luna iulie, în ciuda unui început dinamic, încă din luna aprilie, al sezonului estival din acest an, susțin agențiile de turism din regiune, potrivit Rador Radio România. Pieria e situată în apropiere de peninsula Halkidiki și include zonele Paralia Katerini și Riviera Olimpului.

Motivul e dat de scăderea numărului de turiști români, și asta în condițiile în care numărul turiștilor greci în Pieria este în creștere întrucât mulți preferă plajele de pe continent pentru vacanțele lor din acest an, în principal din cauza creșterii mari a costului biletelor de feribot, care fac ca o călătorie în insule să fie mai scumpă.

Însă creșterea numărului turiștilor greci nu este suficientă pentru a compensa pierderile înregistrate la numărul de sosiri pe cale rutieră de pe piața românească. Pe drumurile din Pieria sunt semnificativ mai puține mașini cu numere de înmatriculare românești în acest an, fapt care probabil are legătură cu evoluțiile din jurul integrării României în Spațiul Schengen, după cum subliniază președintele Uniunii Hotelierilor din Pieria, Iraklis Tsitlakidis, pentru Athens Macedonian News Agency.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Scăderea numărului de sosiri pe cale rutieră din România estimăm că este în jur de 40%. Această scădere s-ar putea datora faptului că avem o integrare parțială a României în Schengen, cu formalitățile eliminate pe partea de transport aerian, dar nu și în deplasările rutiere. Așa că probabil că românii au preferat anul acesta să călătorească cu avionul, fără formalități de lungă durată, către destinații care nu erau la fel de ușor de vizitat înainte”, consideră Iraklis Tsitlakidis, potrivit căruia prevederile Tratatului Schengen se așteaptă să fie aplicat pentru transporturile rutiere de la începutul anului 2025 sau chiar mai devreme, posibil din octombrie.

Până atunci, însă, situația cu formalitățile și întârzierile de la frontierele terestre ale Greciei, mai ales după jumătatea lunii iunie, „nu fac cinste profilului european al țării, în ciuda eforturilor onorabile ale oamenilor de afaceri locali”, spune președintele hotelierilor.

Potrivit lui Tsitlakidis, sezonul turistic estival din acest an a început „normal și promițător”. Din aprilie până în iunie, gradul de ocupare a hotelurilor din Pieria a fost mai mare decât anul trecut, iar totul arăta că va fi un sezon bun. Cu toate acestea, nivelul în iulie s-a situat la 60%-65% din numărul de înnoptări înregistrate în anii trecuți în regiune, iar imaginea pentru luna august nu este la fel de pozitivă ca la începutul sezonului. „În medie, estimăm că gradul de ocupare s-a redus cu 25%-30% în iulie, din cauza scăderii numărului românilor care au venit în regiune. Prezența grecilor, în principal a familiilor, a crescut, ceea ce este probabil legat de creșterea tarifelor la feribot. (…) Dar nu este suficient pentru a compensa pierderile din România. În ultimii ani, România a fost pe primul loc în lista principalelor țări de proveniență a turiștilor din Pieria, o listă completată de Bulgaria, Grecia, Serbia şi Germania, dar anul acesta se pare că pierde primul loc”, mai spune Iraklis Tsitlakidis.

Potrivit lui Tsitlakidis, în prezent zonele din Pieria cu cea mai mare cerere din partea turiștilor sunt Paralia Katerini și Riviera Olimpului și, în al doilea rând, Leptokarya, Platamonas, Nei Pori și Litochoro, precum și destinații montane precum Elatochori.

Sursa: ATHENS-MACEDONIAN NEWS AGENCY / Rador Radio România / Traducerea: Carolina Ciulu

Sursa foto: Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.