Reîncep lucrările la centrala pe gaz de la Iernut

cte iernut, romgaz, termocentrala Sursa foto: Romgaz

Reîncep lucrările la centrala pe gaz de la Iernut din judeţul Mureş, după ce Romgaz a emis ordinul în acest sens, a anunțat miercuri ministrul Energiei Sebastian Burduja. Romgaz a plătit deja pentru Iernut aproape 200 de milioane de euro, iar proiectul are un grad de finalizare de circa 80%. Lucrarea va fi finalizată tot de spaniolii de la Duro Felguera, al căror contract a fost reziliat anterior.

„Reîncep lucrările la cel mai aşteptat proiect energetic în execuţie: centrala de la Iernut. Ieri Romgaz a dat ordinul de reîncepere a lucrărilor la centrala pe gaz de la Iernut. Este cel mai aşteptat proiect de producţie a energiei electrice din România ultimilor ani. Deblocarea acestei investiţii a necesitat un efort susţinut pe toate planurile: economic, juridic, diplomatic. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes şi îi felicit pentru perseverenţă, cu o menţiune specială pentru Răzvan Popescu, CEO Romgaz”, a scris Sebastian Burduja, miercuri pe Facebook.

Burduja a adăugat că „este investiţie strategică şi ne aduce mai aproape de un deziderat pe care l-am enunţat încă de la preluarea mandatului: energie sigură din producţie internă, la un preţ corect”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Investiţia este cuplată cu proiectul Neptun Deep, de care tot Romgaz se ocupă, împreună cu OMV Petrom, ceea ce va face ca România să devină din 2027 cel mai important producător de gaze naturale din Europa. Situarea geografică a centralei de la Iernut este deosebit de importantă pentru funcţionarea sistemului energetic în toată zona de nord-vest a ţării. Puterea instalată a centralei pe gaz este de 430 MW. Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur”, a mai explicat Burduja.

Ministrul Energiei a reamintit că producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.

„Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. Insolvenţa celor două companii a dus la o situaţie juridică extrem de complicată şi la întârzieri în implementare. Termenul de finalizare a unităţii de producţie de energie electrică pe gaze cu putere instalată de 430 MW a fost stabilit la 16 luni de la data ordinului de reîncepere a lucrărilor, printr-un nou contract cu firma spaniolă Duro Felguera”, a mai spus Burduja.

La sfârșitul lunii aprilie Romgaz a semnat un nou contract cu spaniolii de la Duro Felguera pentru finalizarea noii centrale termoelectrice cu ciclu combinat cu turbine cu gaze de la Iernut, care este în valoare de 345 de milioane de lei, iar termenul de finalizare este de 16 luni, de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Noua centrală de la Iernut va furniza 430 MW.

AGA Romgaz au aprobat miercuri, 10 mai, tranzacția dintre Romgaz și cu spaniolii de la Duro Felguera pentru finalizarea lucrărilor de la centrala de la Iernut, în valoare de peste 344 milioane lei. Este vorba de aceeași firmă cu care Romgaz semna un contract în 2016, reziliat în 2021, din cauza întârzierilor.

Valoarea contractului este de 344,9 milioane lei, fără TVA. În ceea ce priveşte termenele şi modalităţile de plată, contractul prevede plata unui avans de în cuantum de 15% din preţul fără TVA, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Facturile vor fi emise pe baza situaţiilor de lucrări care se plătesc în termen de 15 zile de la primirea acestora.

Termocentrala Iernut beneficiază de o poziţionare strategică, fiind amplasată în centrul sistemului energetic naţional. Prin acest proiect se are în vedere acoperirea consumului naţional de electricitate prin acţionarea pe pieţele de energie electrică angro şi de echilibrare, asigurarea de servicii tehnologice pentru sistemul energetic naţional, eliminarea posibilelor blocaje în reţeaua din nord-vestul României. Capacitatea brută de energie electrică a centralei va fi de 430 MW.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei nivele de presiune şi două turbine cu abur. Un sfert din totalul cheltuielilor eligibile aferente investiţiei reprezintă o finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii, conform datelor publicate de Romgaz.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. În vara anului 2021, Romgaz a reziliat contractul, din cauza întârzierilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: