Grupul auto francez Renault a început anul 2023 în forţă, cu o creştere a veniturilor de 30% în primul trimestru, graţie unui avans de două cifre a numărului de automobile livrate precum şi preţurilor mai mari, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În primele trei luni ale acestui an, grupul Renault a înregistrat venituri totale de 11,5 miliarde de euro, în creştere cu 29,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care a livrat 535.000 de automobile, în urcare cu 14,1% în ritm anual, după patru ani consecutivi de scădere.

În cazul mărcii Dacia, vânzările au crescut cu 41%, până la aproape 150.000 de unităţi în Europa, graţie noii identităţi a brandului. În primele trei luni ale acestui an, în Europa, Dacia Sandero a ocupat primul loc la vânzările de retail, iar Dacia Duster a rămas pe podiumul SUV-urilor vândute clienţilor de retail. Tot în primul trimestru au fost comercializate 14.500 de automobile electrice Dacia Spring şi acest model a primit 110.000 de comenzi în Europa de la lansare.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

În total, marca Dacia a vândut 171.789 de automobile în primele trei luni ale acestui an, în creştere cu 34,3% faţă de 127.959 de unităţi în perioada similară a anului trecut.

“Grupul Renault îşi continuă politica comercială orientată pe valoare, prin optimizarea politicii de preţ şi a discounturilor comerciale, şi concentrarea pe cele mai profitabile canale. De asemenea, profită de pe urma primelor succese ale noii linii reînnoite cu Arkana, Megane E-TECH Electric şi Austral pentru marca Renault şi Dacia Jogger”, a declarat directorul financiar de la Renault, Thierry Pieton.

În aceste condiţii, Renault şi-a confirmat obiectivele pentru anul financiar 2023 cu o marjă operaţională la nivel de grup de cel puţin 6% şi un flux liber de numerar de cel puţin două miliarde de euro.

Renault Group este prezent în peste 130 de ţări şi are mai mult de 170.000 de salariaţi. Grupul a vândut 2,9 milioane de vehicule în 2020.