Peste 3 miliarde de ambalaje SGR au fost returnate de consumatori până în prezent, la 12 luni de la lansarea acestui program național, anunță RetuRO SGR, administratorul programului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În octombrie, SGR a atins un nou record, cu o rată lunară de colectare de 84%, în creștere față de septembrie (80%) și august (78%). Până în prezent, RetuRO a predat către reciclatori peste 200.000 de tone de ambalaje sortate și procesate în centrele RetuRO din țară, conform datelor făcute publice.

Pentru a finanța implementarea și dezvoltarea Sistemului de Garanție-Returnare, compania a contractat, în vara anului 2023, un credit verde în valoare de 85 de milioane de euro, garantat de către producătorii-acționari prin garanții corporative. Conform administratorului, anul acesta RetuRO a investit 60 milioane de euro din bugetul alocat exclusiv pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii pentru a susține operațiunile sistemului: o rețea de șapte centre operaționale de numărare și sortare a ambalajelor SGR, amplasate strategic în țară – în județele Prahova, Dolj, Bacău, Brașov, Cluj, Ilfov și Timiș, cu o capacitate anuală de procesare de peste 7 miliarde de ambalaje. Planurile de extindere a centrelor regionale presupun deschiderea a alte două unități, în următoarele luni, consolidând astfel capacitatea sistemului.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant