ROCA Investments, companie de private equity parte din Impetum Group, cumpără o participație minoritară de 20% din Adrem, companie antreprenorială românească, ce oferă produse, servicii și soluții care acoperă domeniul energetic.
Tranzacția va fi supusă aprobării Consiliului Concurenței și altor autorități competente.
Adrem susține că astfel își propune să accelereze dezvoltarea companiei, să își amplifice potențialul și să investească în proiecte strategice care sprijină modernizarea industriei energetice din România.
Corneliu Bodea, CEO al Adrem, a declarat: „Vom investi în proiecte care sprijină modernizarea infrastructurii energetice, eficiența energetică și utilizarea surselor de energie curată. Alături de echipa actuală de management a grupului, avem încredere că prin atragerea acestui partener în acționariatul companiei ne vom susține și mai puternic angajamentul față de transformarea industriei energetice și față de sustenabilitatea societății noastre.”
Adrem intenționează să utilizeze investițiile atrase pentru a extinde și diversifica proiectele de EPC (Engineering, Procurement, and Construction), a sprijini dezvoltarea infrastructurii dedicate energiei din surse regenerabile și pentru a accelera procesul de digitalizare a rețelelor electrice.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Ionuț Bindea, Senior Investment Manager, ROCA Investments, afirmă: „Prin acest acord, ne propunem să intensificăm impactul pozitiv al Adrem în industria energetică, contribuind la dezvoltarea și modernizarea acestui sector esențial pentru economia românească”.
Grupul Adrem a fost fondat în anul 1992 ca o afacere de familie cu capital românesc 100%. Acum, grupul numără 1.600 de angajați și o rețea extinsă de peste 30 de sedii la nivel național. Adrem reprezintă trei companii românești cu specific energetic: Adrem Engineering, Adrem Invest și Adrem Link.
Împreună, companiile Adrem oferă produse, servicii și soluții care acoperă domeniul energetic, precum proiecte complexe de antreprenoriat general pentru clienți B2B, proiecte de eficiență energetică pentru clienți B2C, lucrări de dezvoltare, modernizare, digitalizare și mentenanță a rețelelor electrice și managementul contorizării inteligente, dar și soluții la cheie de eficientizare și consum inteligent, dedicate ambelor segmente B2B și B2C, precum sisteme fotovoltaice, soluții de stocare, pompe de căldură și stații de încărcare ale autovehiculelor electrice.
Compania are în portofoliu proiecte de securitate energetică națională, cum ar fi automatizarea gazoductelor BRUA, DN600 Ungheni–Chișinău, Isaccea 1 și Tuzla–Podișor.
Compania a încheiat anul 2023 cu afaceri de circa 280 milioane de lei, mai mari cu 50% față de anul precedent. Grupul are peste 1.600 de angajați.
ROCA Investments este o companie românească de private equity parte din Impetum Group. Modelul investițional este de tip buy and build. În ultimiii cinci ani, ROCA Investments a investit peste 100 de milioane de euro, direct și indirect (investiții realizate de companiile din portofoliu) în companii din România. În prezent, portofoliul ROCA cuprinde 15 companii active, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 1,35 miliard de lei și aproximativ 2.000 de angajați, concentrate în principal în două holdinguri: holdingul de industrie Roca Industry și holdingul de agricultură Roca Agri RDF.