România are cea mai mare capacitate de rafinare a ţiţeiului, dintre toţi vecinii, iar acest lucru ar trebui să se menţină, chiar şi în contextul vânzării activelor Lukoil, care include şi rafinăria Petrotel Ploieşti. Avantajul net în privinţa rafinării este extins şi în ceea ce priveşte alimentarea unei ţări fără ieşire portuară la mare, aşa cum este Republica Moldova, care este acum dependent de benzina şi motorina din România, după ce s-a deconectat de marfa rusească.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Capacitatea de prelucrare a țițeiului reprezintă un indicator esențial al securității energetice și al potențialului de export. Prin cele trei rafinării majore, România se poziționează ca lider detașat în Europa de Sud-Est, depășind cu mult cererea sa internă de carburanți.
Capacitatea totală de rafinare a României se ridică la aproximativ 12,5 milioane de tone pe an fiind asigurată de trei mari unități operaționale, plus o unitate specializată:
Petromidia Năvodari (KMG): Cea mai mare, cu o capacitate de circa 5,0 milioane tone. Este vitală pentru exporturile maritime şi se aprovizionează cu ţiţei kazah.
Petrobrazi Ploiești (Petrom): Contribuie cu aproximativ 4,0 milioane tone, fiind un furnizor de bază pentru piața autohtonă. Se aprovizonează cu ţiţei din multiple surse, care vine pe mare, la Constanţa.
Petrotel Ploiești (Lukoil): 3,5 milioane tone. Se aprovizionează cu ţiţei din surse neprecizate. Poate fi chiar ţiţei rusesc de origine, care însă ajunge în Constanţa sub un alt `steag”.
Vega Ploiești (KMG): O rafinărie mai mică, specializată în produse de nișă, printer care şi bitum rutier.
Volumul de rafinare permite României nu doar să își acopere integral consumul, dar și să genereze un surplus de produse rafinate (benzină, motorină, combustibil de avion) necesar piețelor regionale. Ca aproape peste tot, marjele de rafinare sunt foarte mici, unele negative, însă rafinarea susţine marketingul (reţeaua de benzinării).
Față de țările vecine din Europa Centrală și de Sud-Est, România deține cel mai extins parc de rafinare funcțional – mai multe rafinării și un avantaj clar în ceea ce privește capacitatea absolută. Ungaria are o capacitate de 7,5 milioane tone anual, într-o singură rafinărie, Százhalombatta (MOL). Bulgaria are o capacitate de 7 milioane tone, tot într-o singură rafinărie, Burgas (Lukoil), Serbia deţine o capacitate de 5 milioane tone, tot într-o singură rafinărie (Pancevo (NIS-Gazprom). Ucraina nu mai are practic, din cauza războiului, o capacitate operaţională de rafinare. Moldova nu are deloc.
Prin cele trei rafinării, România poate procesa volume mari de țiței iar excedentul de produse petroliere face din România un furnizor critic pentru piețele fără acces la mare și fără capacități proprii de prelucrare, precum Republica Moldova. Foarte importantă este rafinăria Petromidia, care şi-a dezvoltat un terminal propriu de încărcare/descărcare la Marea Neagră, unde se face joncţiunea cu ţiţeiul ce vine din Caspica, apoi pleacă, în produse rafinate, către alte pieţe.
În ciuda acestui avantaj strategic, industria de rafinare a României este sub presiune, din cauza marjelor mici şi necesităţii de a se deconecta de furnizarea materiei prime din Rusia. Un adevărat şoc este presiunea vânzării în întregime a afacerii Lukoil (din pricina sancţiunilor americane). Termenul-limită 30 noiembrie a fost extins până în aprilie 2026 şi, până acum, nu există niciun demers concret din parte unui investitor care să preia afacerea locală a ruşilor desi intenţii declarative cu exista din partea ungurilor de la MOL şi unor companii din Golf. De precizat, dacă MOL cumpără Lukoil România, atunci ungurii aproape vor egala capacitatea noastră de rafinare şi se vor aproviziona direct de pe mare.
Mult mai delicată este situaţia Bulgariei şi Serbiei, care au câte o singură rafinărie, şi aceea rusească. Ambele ţări trebuie, împreună cu ruşii, să găsească cumpărători pentru aceste rafinării. La ei, aceasta chiar este o situaţie critică, întrucât orice vânzare trebuie să fie un succes, pentru ca aceste state să nu rămână fără capacitate proprie de rafinare, ceea ce echivalează cu un dezastru economic.

Sursa: Facebook/ Garda Nationala de Mediu