Deși, în majoritatea țărilor, plata pe cale digitală este tot mai răspândită, ca de altfel și ‘portofelele’ de pe telefonul mobil, numerarul rămâne cea mai răspândită formă de plată mai ales în România, unde 78% din tranzacții se fac încă în numerar.
România se află în fruntea unei liste cu zece țări de pe glob, considerate ca fiind dependente de numerar, după cum arată un studiu elaborat de Merchant Machine, o organizație cu sediul în Regatul Unit, care a examinat metodele de plată din fiecare țară începând din anul 2019 și până la începutul anului 2020, urmărind plata în numerar și răspândirea bancomatelor.
În cadrul acestui studiu pe tema supremației banilor în numerar, studiul celor de la Merchant Machine prevede totodată că, în Regatul Unit, unde numerarul e în declin, acesta ar putea dispărea cu totul până în anul 2026.
Dar asta nu se va întâmpla la fel de rapid în alte țări, unde procentajul tranzacțiilor cu bani-gheață este superior celorlalte forme de plată.
Aflată în fruntea listei cu țările care utilizează în principal numerarul, România este o țară în care 42% din cetățeni nu sunt înscriși la vreo bancă, care dispune de aproximativ 65 de bancomate la 100.000 de locuitori, iar banii în numerar rămân preponderenți.
Egiptul, Kazahstanul, Bulgaria și Ucraina se numără și ele printre primele cinci țări de pe listă, având în vedere că numerarul acoperă între 55% și 63% din tranzacții.
În Ucraina, există 96 de bancomate la 100.000 de locuitori, în vreme ce, în Bulgaria, se înregistrează 94 de bancomate la 100.000 de locuitori. Numai statul Peru are un procentaj mai mare de bancomate, numărul lor fiind de 127 la 100.000 de locuitori.
Prin contrast, în Norvegia, numai 3% din plăți se efectuează în numerar, există 31 de bancomate la 100.000 de adulți, iar procentul persoanelor cu conturi bancare este de 100%, după cum reiese din studiul celor de la Merchant Machine.
“Declinul plăților în numerar la nivel mondial înseamnă o dezvoltare a tehnologiilor de plată și o schimbare de atitudine atât pentru consumatori, cât și pentru firmele de afaceri“, a arătat Ian Wright, fondatorul Merchant Machine, într-o declarație de presă difuzată miercuri. “Totuși, studiul demonstrează că nu toate țările sunt gata să intre total în comunitatea fără numerar“.
Printre țările aflate în așa-zisul Top 10 se numără Marocul, Filipinele, Peru, Ungaria și Vietnamul. Dintre aceste țări, Marocul deține cel mai mare procentaj de persoane care nu sunt înscrise la vreo bancă, respectiv, 71%, asta însemnând că 25,8 milioane de oameni nu dețin un cont bancar.
În studiul său, Merchant Machine a făcut și un clasament al celor mai populare ‘portofele’ digitale, subliniind o creștere a numărului acestora din cauza pandemiei de COVID-19.
„În 2013, AliPay a depășit PayPal, devenind cea mai importantă platformă de plată mobilă, iar ascensiunea sa nu s-a încetinit, având în vedere că acest ‘portofel’ mobil are acum peste 1 miliard de utilizatori”, subliniază studiul.
Clasamentul primelor cinci țări în acest domeniu plasează în frunte China, unde Alipay deține peste 1,2 miliarde de utilizatori, în vreme ce concurentul său chinez, WeChat Pay, are 1,1 miliarde.
Apple Pay se plasează pe locul al treilea, cu 507 milioane de utilizatori, fiind urmat de PayPal, cu 361 milioane și Samsung Pay, cu 51 milioane. Amazon Pay este înscris cu 50 milioane de utilizatori, iar Google are 39 milioane.
Sursa: Payments Source / Articol de David Heun / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)
Image by Steve Buissinne from Pixabay