România se află pe locul al doilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe. Ca accesibilitate pentru populație însă suntem doar pe locul 7 între 19 țări

imobiliar, locuinta, casa Sursa foto: Pexels/Photomix Company

România se află pe locul al doilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Bosnia și Herțegovina, conform studiului Deloitte Property Index 2022, cu un preț mediu de 1.266 de euro/mp, calculat pe baza datelor din principalele orașe din România. Studiul are în vedere 23 de țări și 68 de orașe. Pe de altă parte, ca accesibilitate pentru cetățeni, România se află pe locul șapte din cele 19 țări pentru care a fost calculat acest indicator. Un român are nevoie de 6,3 salarii anuale pentru o astfel de achiziție, conform calculelor Deloitte.

Comparativ cu anul anterior, prețul mediu este mai mare cu 7,3%. Printre statele de pe continent cu cele mai mici prețuri medii se mai află Serbia (1.520 euro/mp) și Portugalia (1.537 euro/mp). În clasamentul pe orașe, cel mai scump din țara noastră este Cluj-Napoca, cu o medie de 1.940 de euro/mp, urmat de București (1.573 de euro/mp) și Brașov (1.348 de euro/mp).

În privința gradului de accesibilitate a locuințelor pentru cetățenii fiecărei țări, calculat în funcție de numărul de salarii medii brute anuale necesare pentru cumpărarea unui apartament standard (70 mp), România se află pe locul șapte din cele 19 țări pentru care a fost calculat acest indicator. Astfel, un român are nevoie de 6,3 salarii anuale pentru o astfel de achiziție. Conform studiului, locuințele cel mai greu accesibile sunt în Cehia, unde este nevoie de 13,3 salarii medii brute anuale pentru o locuință proprie, iar cele mai accesibile sunt în Irlanda (3,1 salarii medii anuale), Norvegia (4,4) și Belgia (4,5).

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

„Piața imobiliară este considerată un barometru al economiei, fiind influențată de mai mulți factori, cum ar fi disponibilitatea terenurilor pentru dezvoltări imobiliare, aprovizionarea cu materii prime și materiale, costul construcțiilor, piața energiei etc., dar și de puterea de cumpărare a populației și de condițiile de finanțare. Anul acesta, un factor important va fi reprezentat de accesibilitatea și costul creditului, influențate puternic de inflație. În 2021, dobânda medie pentru creditele ipotecare în lei a scăzut sub 4% pe an, potrivit datelor BNR, dar de anul acesta este de așteptat să crească, pe fondul inflației generalizate. Pe de altă parte, investițiile imobiliare sunt considerate o clasă de active care protejează valoarea banilor în timp”, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanță Fiscala pentru sectorul Imobiliar.

Harta prețurilor în Europa, conform datelor Deloitte.

Marea Britanie se află pe primul loc în clasamentul țărilor cu cele mai scumpe locuințe, după o creștere anuală de aproape 21%, până la o medie de 4.905 euro/mp. Austria, cu un avans de 7,3%, se află pe locul doi, cu o medie de 4.782 euro/mp. Prețuri de peste 4.000 de euro/mp s-au mai înregistrat în Franța (4.639 euro/mp) și în Germania (4.600 euro/mp). La polul opus, cu cele mai ieftine locuințe dintre țările pentru care există date disponibile la nivel național, se află Bosnia și Herțegovina (974 euro/mp) și România (1.266 euro/mp).

În schimb, Ungaria conduce la categoria creșteri de prețuri, cu un avans anual de 21,5% în 2021 față de 2020, urmată la mică distanță de Marea Britanie (21%), Slovacia (19,5%) și Cehia (18,4%). Per total, anul trecut, prețurile locuințelor au crescut în 18 dintre cele 21 de țări pentru care s-a calculat acest indicator. Scăderi de prețuri s-au înregistrat, în perioada menționată, în Spania, cu 8,5%, Slovenia, cu 3,8%, și Letonia, cu 1,3%.

În topul orașelor europene cu cele mai scumpe locuințe conduce Parisul, cu un preț mediu de 13.462 euro/mp pentru un apartament, urmat de Munchen (10.500 EUR/mp) și Londra (8.426 EUR/mp). Printre orașele în care locuințele sunt mai scumpe decât cele din capitala țării se numără Barcelona din Spania (6.251 EUR/mp), Anvers din Belgia (4.050 EUR/mp), Milano din Italia (3.844 EUR/mp), dar și Cluj-Napoca din România (1.940 ERO/mp).

„România se află printre țările analizate în care prețurile la apartamentele din marile orașe depășesc media națională, iar Cluj-Napoca se remarcă cu o diferență de peste 50%, în timp ce în București acestea sunt cu doar 25% mai mari. Așadar, discrepanțele de dezvoltare de la o regiune la alta se manifestă și pe piața imobiliară, atât la nivel de preț de tranzacționare, cât și în privința apetitului investitorilor pentru dezvoltarea unor proiecte rezidențiale. Zona de vest are un avantaj cert din acest punct de vedere și este de așteptat ca și în celelalte regiuni să apară concentrări urbane odată cu modernizarea infrastructurii care să favorizeze dezvoltarea economică”, a declarat Marius Vasilescu, Director Consultanță Financiară, Deloitte România.

Studiul Deloitte Property Index 2022, aflat la a 11-a ediție, analizează evoluția pieței imobiliare rezidențiale din 23 de țări și 68 de orașe europene pe parcursul anului 2021.

Date Colliers: Un român are nevoie de salariul mediu din 8 ani pentru a-și lua un apartament

O analiză recentă a companiei de consultanță Colliers arăta că, pentru prima dată din 2015 încoace, nivelul salariilor din România a crescut cu o rată atât sub cea a inflației, cât și sub cea a creșterii prețurilor rezidențiale. Dacă la începutul anului 2021 era nevoie de cca 7,5 ani de salariu mediu pentru a cumpăra apartamentul mediu, acum vorbim de o perioadă de cel puțin 8 ani, arată datele analiștilor.

“Ne așteptăm ca în următorii doi ani, o perioadă caracterizată de o inflație ridicată și de o creștere a dobânzilor față de minimele istorice din 2020, această evoluție să continue și să avem locuințe mai puțin accesibile din punctul de vedere al prețului”, preciza Gabriel Blăniță, associate director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: