Grupul Samsung Electronics Co. ar urma să fie responsabil în acest an pentru aproape jumătate din creşterea economică a Coreei de Sud, cea mai mare contribuţie avută vreodată, susţin analiştii de la Bloomberg Economics într-un raport care evidenţiază importanţa Samsung într-o economie care urcă şi coboară în funcţie de evoluţia industriei mondiale a semiconductorilor, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Samsung este cea mai mare companie sud-coreeană, fiind responsabilă pentru aproximativ 8% din producţia manufacturieră şi 17% din capitalizarea de piaţă a principalului indice bursier din Coreea de Sud. Plecând de la profitul brut pe care diviziile Samsung Electronics din Coreea de Sud îl realizează, economistul Hyosung Kwon a estimat vineri că grupul Samsung Electronics Co. va fi responsabil pentru 1,1 puncte procentuale din creştere economică de 2,2% pe care economia sud-coreeană este aşteptată să o înregistreze în acest an.

Raportul analiştilor de la Bloomberg Economics scoate în evidenţă importanţa eforturilor Samsung de a obţine noi comenzi de cipuri de memorie de la Nvidia Corp. şi alţi dezvoltatori de procesoare care stau la baza dezvoltării inteligenţei artificiale. De asemenea, raportul scoate la lumină puterea pe care Samsung o are în a patra mare economie a Asiei, odată cu creşterea cererii mondiale pentru cipuri de memorie.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Samsung, cel mai mare producător mondial de cipuri de memorie, şi-a revenit în acest an după scăderea prin care a trecut industria semiconductorilor, care potrivit analiştilor de la Bloomberg Economics a şters 1,2 puncte procentuale din avansul PIB-ului Coreei de Sud în 2023. Guvernatorul Băncii Centrale din Coreea de Sud, Rhee Chang-yong a declarat luna trecută că ritmul de creştere a PIB-ului ar putea să încetinească în acest an până la 2,2%, faţă de prognoza anterioară de creştere de 2,4%, în contextul în care în trimestrul al treilea economia sud-coreeană abia a crescut.

“Faptul că Samsung nu are rival în Coreea de Sud face ca problemele sale să nu fie doar o chestiune care priveşte o corporaţie. Ele au implicaţii serioase asupra PIB-ului, consumului, sănătăţii fiscale şi şomajului”, a subliniat Hyosung Kwon.

Cererea mondială de cipuri de memorie est principalul indicator urmărit de autorităţile monetare din Coreea de Sud atunci când ajustează dobânda de referinţă. Luna trecută, Banca Centrală din Coreea de Sud a redus dobânda de referinţă la 3,25% şi analiştii mizează pe menţinerea statu quo-ului la reuniune din noiembrie, pe măsură ce decidenţii vor analiza impactul modificării politicii.

Sursa foto: ID 142307141 © GrandWarszawski | Dreamstime.com