SANITAS reclamă că OUG care concediază bugetarii care sunt și pensionari adânceşte criza din sistemul medical / Blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi şi dornici de muncă / Câteva mii de medici şi mult mai mulţi asistenţi şi alte categorii indispensabile sunt vizate

Sanitas, greva sanatate, sistem sanitar, sindicate, sindicalisti, protest Sanitas Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Federaţia SANITAS anunţă, marţi, că OUG 9/2025, care interzice prelungirea contractelor de muncă ale angajaţilor care sunt şi pensionari, chiar dacă au optat pentru suspendarea plăţii pensiei, adânceşte şi mai mult criza din sistemul medical şi cel de asistenţă socială. [Blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi şi dornici de muncă”, transmis sindicaliştii, apreciind că vor fi vizaţi mii de medici şi mult mai mulţi asistenţi medicali, dar şi alte categorii de personal indispensabil, transmite News.ro.

”După blocarea angajărilor în sistemul bugetar prin Ordonaţa trenuleţ, o nouă Ordonanţă adânceşte criza în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. Deşi atragem atenţia de ani de zile asupra lipsei grave de personal specializat şi auxiliar din SĂNĂTATE şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ”răspunsul” legislativ la îngrijorarea noastră şi la dovezile de burn-out ale angajaţilor din aceste sisteme este constant acelaşi: blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi şi dornici de muncă”, au transmis, marţi, sindicaliştii SANIATS.

Potrivit acestora, OUG 9/2025 permite ”computerului” să scoată la pensie câteva mii de medici şi, şi mai mulţi asistenţi medicali şi alte categorii de personal indispensabil celor două sisteme.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

”Am fost puşi în faţa faptului împlinit cu această Ordonanţă de urgenţă, s-a aprobat fără consultarea partenerilor sociali şi, aflăm din declaraţiile domnului ministru Rafila, fără consultarea miniştrilor de resort. Atragem atenţia autorităţilor că riscul colapsării sistemelor mai sus menţionate este iminent şi solicităm o analiză reală şi rapidă a necesarului de personal şi identificarea de soluţii personalizate fiecărui sector bugetar, în funcţie de nevoile şi situaţiile reale şi actuale”, au mai transmis sindicaliştii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Un mesaj similar au transmis anterior şi reprezentanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, iar ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, marţi, că va ridica problema în Guvern.

Ordonanța de urgență 9/2025 prevede la articolul IV:

La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:

(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.