Schimbare majoră în UE: Franța și Italia cer mărirea deficitului permis de 3% și modificarea criteriilor de îndatorare a statelor: ”Avem nevoie de o nouă strategie pentru investiții și pentru creștere economică”

bani euro pexels Sursa foto: Pexels

Liderii francez şi italian, Emmanuel Macron şi Mario Draghi, au cerut joi într-un articol comun reformarea  criteriilor de la Maastricht care fixează plafonul de îndatorare al statelor, informează Agenția de presă RADOR.

Aceste reguli au fost puse între paranteze în timpul crizei sanitare pentru a menţine economiile Uniunii pe linia de plutire.

“În acelaşi fel în care aceste reguli nu au restrâns răspunsul nostru la pandemie, ele nu trebuie acum să ne împiedice să realizăm toate investiţiile necesare”, cer cei doi lideri într-un articol apărut pe site-ul “Financial Times”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Emmanuel Macron a anunţat deja pe 9 decembrie că vrea să facă din reforma criteriilor de la Maastricht una din priorităţile preşedinţiei franceze a UE, estimând că întrebarea “pentru sau contra 3%” deficit este “depăşită”.

Mesajul lui, sprijinit de astă dată de omologul lui italian, se adresează ţărilor din UE celor mai ataşate de regulile rigorii, printre care cei din nordul Europei, care îşi exprimaseră reticenţe înaintea adoptării unui buget de relansare excepțional post-pandemie. Şi Germaniei noului cancelar Olaf Scholz, deocamdată mult mai rezervat pe acest subiect.

“Trebuie să ne reducem nivelul de îndatorare, nu este permisă nicio îndoială pe acest subiect, nu putem spera să atingem acest obiectiv crescând impozitele sau realizând tăieri insuportabile la cheltuielile sociale, nici ucigând în faşă creşterea, reechilibrând finanţele publice printr-o ajustare bugetară care nu ar fi viabilă”, pledează cei doi lideri.

Susținerea creșterii economice pe termen lung

Cei doi solicită reguli economice mai permisive în Uniunea Europeană.

“Noi trebuie să dispunem de o mai mare marjă de manevră şi să putem realiza cheltuielile-cheie necesare viitorului nostru şi suveranităţii noastre. Regulile bugetare ar trebui să susţină datoria creată pentru a finanţa aceste investiţii, care contribuie incontestabil la bunăstarea generaţiilor viitoare şi la creşterea pe termen lung, dat fiind că aceste cheltuieli publice participă de fapt la viabilitatea datoriei pe termen lung”, adaugă ei.

Potrivit Palatului Élysée, Emmanuel Macron contează pe summitul informal al şefilor de stat şi de guvern ai UE pentru a face “o estimare cuantificată a nevoilor de investiţii şi regulilor care vor trebui în consecinţă să evolueze, printre care regulile concurenţei şi regulile comerciale, dar şi regulile bugetare europene, care trebuie să fie adaptate la mizele epocii”.

Aceste lucrări, doreşte preşedinţia franceză, trebuie să implice în următoarele săptămâni toate guvernele din UE, dar şi partenerii sociali şi societatea civilă.

Solicitări salutate de grupul european Renew Europe

Avem nevoie de mai multe investiții, de noi reguli fiscale, de un impuls puternic către autonomia strategică europeană, industrială și de apărare, a transmis secretarul general al Partidului Democrat European din Italia, Sandro Gozi, europarlamentar Renew Europe.

“Sprijin deplin președinților Draghi și Macron care, în apelul publicat în Financial Times, se dovedesc a fi cei doi lideri curajoși și intuitivi de care Uniunea Europeană are nevoie pentru a desfășura acea cale de transformare către o comunitate mai puternică și justă, suverană și democratică, o Europă care este la înălțimea marilor provocări globale cu care ne confruntăm”, a scris într-un comunicat Sandro Gozi.

“Scrisoarea publicată de Financial Times semnată de Draghi și Macron marchează un punct de cotitură pentru politica UE. O poziție care de altfel poate fi considerată prima emanație a recentului acord dintre Italia și Franța, așa-numitul Pact de la Palatul Quirinale”, declară într-un comunicat  un alt europarlamentar al Partidului Democrat italian, Pina Picierno.

“Țara noastră, grație guvernului condus de Mario Draghi, se afirmă ca punct de referință strategică pentru Uniunea Europeană, dobândind treptat o autoritate capabilă să influențeze procesele decizionale. Scrisoarea subliniază necesitatea reformării regulilor bugetare, care în diverse părți par depășite și puțin funcționale în raport cu scenariile actuale”, continuă comunicatul.

Foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: