Cultivatorii de sfeclă de zahăr din Asociația Beta Luduș au transmis o scrisoare deschisă ministrului Agriculturii, Florin Barbu, prin care îi cer lui Barbu sprijin în negocierile cu Fabrica de Zahăr Premium Luduș. Potrivit agricultorilor, prețul oferit de procesatorul de sfeclă de zahăr ar fi ”sub costul de înființare a culturii”, iar contractul ”impus” ar conține ”clauze abuzive, doar în favoarea Fabricii, fapt ce poate duce la falimentul fermierilor”, scrie agrointel.ro.
Astăzi, în februarie 2025, la aproape doi ani după ce ne-am bucurat de salvarea Fabricii de zahăr de la Luduș, cumpărată de un investitor strategic, erijat în promotor al zahărului românesc, ne aflăm, din nou, în fața unei realități incredibile: cea de-a doua campanie, recent încheiată, i-a lăsat pe fermieri nemultumiți din cauza faptului că Fabrica a procesat zilnic mai puține tone decât a estimat, iar suprafața mare contractată, mult peste capacitatea de procesare actuală a Fabricii, a generat probleme în gestionarea campaniei, dar și pierderi pentru fermieri, sfecla fiind transportată chiar și după 2 luni și jumătate din câmp. Deși, teoretic, trebuia să fie o campanie ușoară, petru că au fost condiții meteo prielnice pentru recoltat și transport, problemele logistice, panica și haosul create au cauzat pierderi grele pentru fermieri, pierderi ce au fost aproape exclusiv din cauza Fabricii și lipsei pregătirii acesteia pentru suprafața record contractată”, se precizează în scrisoare.
Cultivatorii de sfeclă cer un contract corect cu fabrica și un preț echitabil pentru ambele părți
„Cu toate acestea, cu speranța de a învăța din greșelile trecutului și de a depăși greutățile inerente oricărui început, fermierii doresc să sprijine Fabrica de Zahăr Premium Luduș și sectorul (strategic) al sfeclei de zahăr din România. Dar nu o pot face fără un Contract și preț corect pentru ambele părți. Precizăm că NU s-a încheiat încă niciun acord cu Fabrica de Zahăr Premium Luduș și că, la data prezentei, sunt semnate câteva Contracte, pentru suprafațe mici, de cultivatori de bună credință.
Asociația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ,,BETA”, Luduș a trimis numeroase propuneri la Contractul propus de Fabrica de Zahăr Premium Luduș, propuneri de bun simț, pentru un contract bipartit, guvernat de legile comerciale ale acestei țări. Ne-am trezit, în schimb, cu amenintări că Fabrica va fi depozit de mobilă dacă nu acceptăm varianta total abuzivă de contract aruncată pe masă în timpul întâlnirii cu reprezentanții Fabricii”, reclamă cultivatorii.
În scrisoare se mai precizează că unii fermieri au și proiecte în derulare pentru tehnologizarea culturii, Măsura 4.1.1., iar mulți dintre ei sunt la a treia generație de cultivator de sfeclă de zahăr.