Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, afirmă că în vara acestui an se va atinge borna de o mie de kilometri de drum de mare viteză, el precizând că este „o premieră tristă” care trebuia atinsă în urmă cu mult timp.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Oficialul precizează că Ministerul Transporturilor şi-a propus ca până la finalul acestui an să încheie contracte pentru 1000 de kilometri de drum de mare viteză, în aşa fel încât să existe o predictibilitate în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii rutiere.

”Anul acesta va fi un an cu câteva premiere. În luna iunie, până la sfârşitul lunii, vom atinge prima mie de kilometri de drum de mare viteză, aici includem şi drumurile expres. E o premieră tristă pentru că doar după treizeci şi ceva de ani atingem această cifră, doar că trebuia atinsă mult, mult mai demult. O altă premieră pe care vrem să o atingem până la sfârşitul anului o reprezintă o altă mie de kilometri şi am vrea să atingem ţinta de o mie de kilometri cu contract de execuţie lucrări, adică să avem o predictibilitate pe următoarea mie. În ultimii trei ani avem un trend pozitiv la transporturi pe rutier: avem din ce în ce mai multe contract e care merg bine şi din ce în ce mai puţine contracte care merg prost, asta şi datorită faptului că avem constructori care au învăţat”, a declarat Ionel Scrioşteanu sâmbătă, la Digi 24.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Oficialul din Ministerul Transporturilor a precizat că anul acesta se vor cheltui aproximativ 16 miliarde de lei pentru infrastructură rutieră, în condiţiile în care suna cheltuită în anul 2019 a fost de aproximativ 2,7 miliarde de lei, el explicând că la nivelul companiei de drumuri productivitatea a crescut.

În ceea ce priveşte faptul că România nu a reuşit în peste 30 de ani să construiască drumuri de mare viteză, Scrioşteanu admite că au existat fonduri, dar motivele au fost legate de incapacitatea administrativă şi de instabilitatea politică şi instabilitatea privind prioritizarea proiectelor la nivelul Ministerului Transporturilor.

Din aceste cauze, ani la rând la Ministerul Transporturilor până în anul 2019 „întotdeauna au fost rectificări negative şi de aici lipsa de performanţă şi lipsa de producţie în a avea autostrăzi”, adaugă Scrioşteanu.