Sindicaliștii Boeing, care se află în grevă, cer o mărire salarială cu apoape 40% / Angajații votează luni pentru o nouă ofertă de contract

Boeing P-8A Poseidon, avion american recunoastere monitorizare, sua, armata americana Sursa foto: boeing.com

Lucrătorii Boeing aflaţi în grevă vor vota luni o ofertă de contract de muncă îmbunătăţită, care include o creştere a salariilor cu 38% în patru ani, un bonus mai mare la semnare şi are sprijinul sindicatului lor, care le-a spus membrilor că a extras tot ce putea de la producătorul de avioane, transmite Reuters, citată de News.ro.

Cea mai recentă ofertă, prezentată joi, vine într-un moment critic pentru Boeing, care săptămâna aceasta a anunţat că va satrage până la 24,3 miliarde de dolari pentru a-şi susţine finanţele afectate, pe măsură ce o grevă de şapte săptămâni a mai mult de 33.000 de muncitori ai fabricilor de pe Coasta de Vest a SUA îi înrăutăţeşte situaţia din cauza consumului de numerar.

“În fiecare negociere şi grevă, există un moment în care am extras tot ce puteam în negocieri şi prin menţinerea forţei noaste de muncă. Suntem în acel moment acum şi riscăm o ofertă regresivă sau mai mică în viitor”, a declarat Asociaţia Internaţională a Mecanicilor şi Lucrătorior din domeniul aerospaţial (IAM).

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Membrii au respins două oferte anterioare de la Boeing.

Discuţiile dintre cele două părţi au avut loc săptămâna aceasta cu asistenţa secretarului interimar al Muncii al SUA, Julie Su, care a lăudat sindicatul şi Boeing pentru munca lor grea în negocierea acordului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Votul sindical va avea loc cu o zi înainte de scrutinul prezidenţial din SUA, care este o confruntare strânsă între democrata Kamala Harris, care ar fi de aşteptat să continue politicile pro-sindicate ale administraţiei Biden, şi republicanul Donald Trump.

Preşedintele Joe Biden a felicitat sindicatul şi conducerea Boeing pentru negocierea unei noi propuneri de contract, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, adăugând că Biden ”crede că lucrătorii de la Boeing s-au sacrificat de-a lungul anilor şi merită un contract puternic”.

O înţelegere aprobată ar fi un impuls pentru noul CEO Boeing, Kelly Ortberg, care face eforturi pentru ”o schimbare fundamentală a culturii” la companie, după o explozie a unui panou de uşă în timpul zborului unui avion nou 737 MAX 9, în ianuarie, care a pus în atenţie istoricul său de siguranţă şi calitate.

Greva a oprit producţia celui mai bine vândut avion al său, 737 MAX, şi avioanele cu fuselaj larg 767 şi 777.

Boeing a declarat că încurajează ”toţi angajaţii noştri să afle mai multe despre oferta îmbunătăţită şi să voteze luni, 4 noiembrie”.

Încetarea grevei ar aduce beneficii şi furnizorilor din domeniul aerospaţial care au concediat lucrătorii şi au oprit noile investiţii de capital, precum şi companiile aeriene care se confruntă cu întârzieri extinse de livrare a aeronavelor.