Salariaţii membri de sindicat ai Institutului Naţional de Statistică se vor întâlni începând de luni, timp de 15 minute, în timpul pauzei, în faţa instituţiei pentru a discuta despre discriminarea salarială la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de salariaţi aparţinând administraţiei centrale, potrivit unui anunț al Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel Alfa, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Reprezentanţii sindicatului solicită aplicarea în integralitatea ei a legii de salarizare, menţionând creşterea inflaţiei şi scăderea dramatică a puterii de cumpărare.

„Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA şi Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti – SINSB (membru al acestei federaţii) au supus atenţiei Guvernului României şi au solicitat de mai multe ori în ultimii ani eliminarea de îndată a discriminării salariale a angajaţilor din Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Direcţiilor Judeţene de Statistică în raport cu alte categorii de salariaţi din administraţia centrală”, se menţionează în comunicat.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Reprezentanţii sindicatului susţin că, deşi ar fi trebuit ca, începând cu 1 ianuarie 2022, aceşti salariaţi să beneficieze de cuantumul salariilor de bază aferente grilei de salarizare pentru anul 2022, aceştia au, în continuare, veniturile blocate la nivelul anului 2020, în vreme ce alte instituţii aflate în subordinea/coordonarea Secretariatului General al Guvernului, la fel ca şi INS, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017.

„Începând de azi, în fiecare zi lucrătoare, salariaţii membri de sindicat, se vor întâlni, timp de 15 minute, în timpul pauzei, în faţa instituţiei pentru a discuta despre discriminarea salarială la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de salariaţi aparţinând administraţiei centrale, aplicarea în integralitatea ei a legii de salarizare, creşterea inflaţiei şi scăderea dramatică a puterii de cumpărare”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în paralel cu această acţiune, la nivelul SINSB a fost demarată procedura de consultare a membrilor de sindicat în vederea organizării şi a altor forme de protest, pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă salariaţii INS.

„FNSA va sprijini necondiţionat demersurile membrilor Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti, nevoiţi să recurgă la acţiuni de protest din cauza refuzului repetat al Guvernului de a aplica în mod unitar şi nediscriminatoriu legea salarizării, deşi în cursul acestui an au existat mai multe întâlniri cu factorii de decizie care au lansat doar promisiuni deşarte”, se mai spune în comunicat.