Situaţia dificilă prin care trece economia germană începe să se resimtă în cazul băncilor

euro-bani-cash-pexels Foto: Pexels.com

Băncile germane încep să resimtă efectele stagnării economiei, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Provizioanele de risc (fonduri alocate pentru acoperirea eventualelor riscuri de neplată) constituite de cele mai mari bănci germane au crescut cu aproape 50% în prima jumătate a anului, şi multe bănci spun că împrumuturile acordate companiilor şi consumatorilor care se confruntă cu probleme sunt unul dintre principalele motive pentru majorarea provizioanelor.

În plus, câteva bănci estimează că situaţia ar putea să se înrăutăţească.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

“Incertitudinile politice vor continua să îşi facă simţite efectele asupra ansamblului economiei până la finalul anului”, a informat joi DZ Bank AG, cu prilejul anunţării rezultatelor trimestriale. DZ Bank, a doua cea mai mare bancă din Germania după active, a dezvăluit că a mărit de patru ori provizioanele de risc comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea băncilor germane au pus şi ele deoparte mai mulţi bani sub formă de provizioane.

Economia germană a traversat o perioadă dificilă încă de la invazia rusească din Ucraina, care a pus brusc capăt unei ere cu preţuri scăzute la energie. Creşterea costurilor cu împrumuturile a creat o nouă povară, lăsând principala economie europeană într-o stagnare prelungită, iar speranţele unei reveniri rapide s-au risipit recent.

Germania “intră în criză”, a avertizat la începutul săptămânii preşedintele institutului economic Ifo, Clemens Fuest.

Cazurile de insolvenţă în rândul companiilor germane sunt cu aproape 30% mai mari în perioada ianuarie-iunie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, potrivit firmei de ratinguri pentru creditele de consum Creditreform.

Printre companiile germane care se confruntă cu dificultăţi financiare sunt producătorii de substanţe chimice OQ Chemicals GmbH şi Heubach GmbH, traderul de materii prime BayWa AG şi producătorul de baterii Varta AG. Printre băncile creditoare ale acestor firme se numără BayernLB, Commerzbank AG, Deutsche Bank AG, LBBW şi NordLB.

Este posibil ca numărul insolvenţelor în rândul companiilor germane să crească în lunile următoare, date fiind aspecte precum costurile mai mari cu împrumuturile, a estimat şi Commerzbank în rezultatele pentru trimestrul al doilea publicate la începutul acestei luni. Commerzbank a majorat şi ea provizioanele de risc pe segmentul clienţilor corporate cu 52% în prima jumătate a anului

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: