Sociologul Sebastian Lăzăroiu: Grecii și-au măturat vechea clasă politică abia după ce au intrat în colaps economic. Noi avem șansa să o facem înainte de colapsul economic, pentru că el pândește la ușă

calin georgescu sursa foto: INQUAM Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Alegerea a doi candidați anti-sistem în primul tur al alegerilor prezidențiale, dintre care unul pro-rus cu poziții ultra-naționaliste și anti-europene, în condițiile în care niciunul dintre exit-poll-urile publicate după închiderea urnelor nu a previzionat un astfel de rezultat, „e un șoc binevenit”, spune pentru Edupedu.ro sociologul Sebastian Lăzăroiu.

„E un șoc binevenit! Mă bucur că s-a întâmplat așa. Grecii și-au măturat vechea clasă politică abia după ce au intrat în colaps economic. Noi avem șansa să o facem înainte de colapsul economic, pentru că el pândește la ușă. E nevoie de reforme instituționale serioase și e nevoie ca partidele mainstream, înnoite, să învețe să coopereze pentru că ăsta e viitorul: vot fragmentat, curente diferite, absența unor partide dominante, cum a fost PSD la un moment dat”, atrage atenția Lăzăroiu.

Sebastian Lăzăroiu a enumerat numeroasele cauze ale acestui rezultat fără precedent în istoria României, în alegerile prezidențiale: cele mai multe voturi în primul tur pentru un candidat care nu a fost surprins de nicio casă de sondare a opiniei publice și de nicio instituție cu rol de prim-plan în societate (instituții ale statului, media cu excepții etc), cu discurs pro-Putin și neolegionar.

„Sunt și cauze interne, și contextul global. Contextul îl știm: pandemia cu restricțiile ei a însemnat restrângerea unor libertăți, după pandemie a venit inflația și imediat războiul din Europa care a crescut și mai mult inflația, mai ales prin criza energetică. Consecințele interne nu s-au lăsat așteptate: nemulțumiri în creștere, sărăcirea clasei de mijloc și influențele războiului hibrid, purtat prin propaganda lui Putin, care a afectat și mai mult jocul democratic. La acestea s-a adăugat orbirea partidelor tradiționale, oricum aflate în criză de legitimitate de mai bine de un deceniu. Nu e nicio surpriză, deci, că USR, un partid nou, a reușit să se salveze la acest prim tur de scrutin. Construirea unui sistem cu circuit închis (bani de la buget pentru cumpărarea celor mai multe media), bălmăjirea reformelor, lipsa de onestitate și asumare, garnitura de lideri tot mai slabi (și mai lacomi, aș adăuga) a culminat cu cea mai penibilă ofertă electorală la un scrutin prezidențial. Noi am mai avut perioade în istorie când democrația mimată până la ridicol și putreziciunea din sistem au favorizat apariția mișcărilor extremiste mesianice. Călin Goergescu pare un déjà vu”, a afirmat Lăzăroiu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Citește integral pe EduPedu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Totul va fi mai complicat ca pâna acum.
    Rechinii politici stau la cotitura si-si vâneaza unul altuia greselile!
    Apoi după alegeri incepe goana dupa ciolan.
    Vor fi mai multe guverne, demiteri, schimbari in administratia locala si centrala, schimbari la deconcentrate, haos organizat pe toate palierele de putere.
    Vor fi cresteri taxe, aparatul administrativ al statului va expanda, cursul valutar va urca consistent, cancelariile occidentale vor suspecta politica dubioasă si populista a guvernelor iar un fruntea bucatelor vor fi tot cei care au impins România in pragul colapsului!
    Parcă vad incapabilii si iresponsabilii din vechile guverne ca isi continuă activitatea in noul guvern!
    Iar in Parlament la loc de cinste tot PSDNL.
    Acestia ar trebui sa se retraga /sa renunte la postul de pe lista daca au pierdut alegerile!😮😮

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.