Șoferii de tir vor trebui să prezinte pașaport la intrarea în Marea Britanie. Ca efect, o serie de produse se vor scumpi

Camion TIR UK Foto: gov.uk

Marea Britanie solicită prezentarea unui paşaport valabil pentru toţi românii care intră pe teritoriul său, iar obligativitatea prezentării acestuia va aduce un nou val de scumpiri, în contextul în care 75% dintre şoferii de tir nu au acest document, atenţionează reprezentanţii unei companii de transport de mărfuri, scrie Agerpres.

„Faptul că trei din patru şoferi de tir sau camion nu au paşaport se traduce în întârzieri de livrare şi preluare marfă din Marea Britanie pentru că nu mai sunt atât de mulţi transportatori disponibili. Se vor trimite doar mărfurile care sunt urgente, importante, dar şi cele pentru care se va plăti mai mult decât costul uzual. La final, toată această situaţie va genera preţuri mai mari la produsele finale. Un alt efect la nivel de industrie este că transportul către Marea Britanie va deveni un fel de nişă. Exceptând condiţia obligatorie pentru şoferi de a deţine paşaport, transportatorii trebuie să se asigure că aceştia sunt pregătiţi şi instruiţi în ceea ce priveşte efectuarea operaţiunilor vamale. Un alt cost crescut cu transporturile care se va reflecta către consumatorul final şi, implicit, în inflaţie. Unii dintre transportatorii care aveau rute pe Marea Britanie se vor reorienta către alte ţări, ceea ce va duce la un surplus de camioane pe acele state. Efectul va fi cel de scădere a preţurilor de transport pe relaţiile respective”, a declarat Octavian Blăjan, CEO Euro Team GB Spedition.

Datele existente la momentul actual arată că, în România, sunt aproape 1,2 milioane de şoferi de camion şi tir care transportă mărfuri din şi înspre ţară, iar dintre aceştia o bună parte lucrau pe ruta România – Marea Britanie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit unui sondaj realizat printre cei o mie de subcontractori şi parteneri al Euro Team GB Spedition, trei sferturi (75%) dintre şoferi nu au paşaport.

„Această situaţie generează probleme suplimentare pentru transportatori. Iar aici facem referire la situaţia actuală pentru care industria transportatorilor protestează: impozitarea diurnelor şi nu numai. În cazul unor piese auto pentru maşinile produse în Marea Britanie costul va fi crescut şi cu 5 – 10%, iar acest cost se va reflecta în preţul de achiziţie al maşinii. În plus, termenul de livrare al respectivului autoturism va fi întârziat şi el cu câteva săptămâni, poate chiar luni, având în vedere că, deja, statul de peste Canalul Mânecii se confruntă cu o criză a şoferilor de tir şi are nevoie de peste 100.000 de angajaţi în acest domeniu. Pentru a nu-şi pierde nici comenzile şi nici angajaţii, companiile de expedieri mărfuri vor trebui să-şi reruteze şoferii fără paşaport pe rute intracomunitare, unde actul nu este necesar, sau să le impună să-şi facă paşaport în regim de urgenţă”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii companiei de transport mărfuri susţin că achizitorii ce au furnizori de materie primă în Marea Britanie vor fi nevoiţi să îşi prioritizeze preluările/transporturile în funcţie de această resursă devenită factor major: camion disponibil.

Cele mai multe mărfuri care vin şi pleacă spre Marea Britanie fac parte din categorii, precum: piese auto, containere, cafea, scule şi unelte, electrocasnice şi mobilă.

Compania Euro Team GB Spedition a fost înfiinţată în anul 2015 şi se ocupă cu transportul de mărfuri, în Europa, dar cu preponderenţă în Marea Britanie. În prezent are la activ peste 3.000 de clienţi anual şi aproape 1.000 de subcontractori şi parteneri.

Pentru acest an, oficialii companiei estimează o cifră de afaceri de 12 milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: