Circa 55% dintre angajații români se așteaptă la o creștere salarială în 2025, asta în condițiile în care majoritatea celor care au participat la finalul anului trecut la un sondaj pe tema planurilor profesionale pentru anul 2025 au răspuns că un salariu mai mare reprezintă unul dintre principalele lor obiective pentru anul care urmează.
Circa 28% dintre respondenți nu cred că vor avea parte de un salariu mai mare în anul 2025, iar 17% încă nu știu cum se raportează angajatorul la acest subiect, potrivit unui sondaj realizat de eJobs.
De asemenea, potrivit sondajului, așteptările angajaților respondenți vin pe un fond în care doar 23% dintre aceștia sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de salariul pe care îl câștigă, în timp ce 38% sunt nemulțumiți și foarte nemulțumiți cu privire la salariu lor, iar 39% au o atitudine neutră în legătură cu salariul lor.
Motivația angajaților cu privire la creșterea lor salarială
Potrivit sondajului, circa 34% dintre respondenți spun că în compania pentru care lucrează, sunt acordate creșteri salariale în fiecare an, acest lucru accentuând dorința lor de a primi o mărire de salariu, iar 18% dintre respondenți au încredere în faptul că sunt angajați cheie pe care angajatorii vor să îi păstreze cu orice preț și spun că, dacă nu vor primi mai mulți bani, vor pleca în altă parte.
Totodată, mulți angajați mizează pe rezultatele pe care le-au avut anul trecut, respectiv și-au depășit indicatorii de performanță, ceea ce sigur îi califică pentru un plus la salariu, iar 15% dintre ei intenționează să aibă o discuție cu managerul direct în acest sens și sunt încrezători că vor primi mărirea dorită. Doar 10% dintre aceștia, au fost însă informați concret că salariul pe care îl au va fi majorat.
„Faptul că jumătate dintre respondenți mizează pe un salariu mai mare în 2025, dar doar 10% au și fost anunțați de manageri în acest sens lasă loc unor posibile abateri de la planurile inițiale ale angajaților. Companiile rămân prudente în ceea ce privește politicile de majorări salariale pentru acest an, în special dacă ne uităm la domenii precum construcții, IT, agricultură sau industria alimentară, domenii care au rămas fără facilitățile fiscale pe care le aveau și pentru care costurile cu salariile au crescut brusc”, a declarat Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Cu toate acestea, contextul economic general îi determină totuși pe angajați să aibă așteptări moderate în privința creșterilor pe care le-ar putea primi.
Astfel, potrivit sondajului circa 35% dintre respondenți estimează un plus de 5%-10% la salariul actual, circa 24% dintre ei între 15% și 20%, circa 13% dintre acestea între 15% și 20%, iar 11% dintre ei de maximum 5%.
Totodată, doar 5% cred că salariul lor va crește cu cel puțin 20 de procente, 4% cu peste 30% și la fel de mulți estimează o actualizare la rata inflației, iar 6% nu pot face încă nicio preconizare.
„Există, însă, o diferență între sunt pragurile de majorare pe care le întrevăd și procentele minime pe care le-ar considera mulțumitoare pentru nivelul profesional la care se află și pentru cheltuielile lor lunare. În acest sens, 32% pragul acceptabil ar fi cuprins între 10% și 15%, 21% – între 5% și 10%, 20% cel puțin 20%, iar 16% – între 15% și 20%”, a mai spus Ana Călugăru.
În absența unei creșteri salariale, 18% dintre angajați spun că un pachet consistent de beneficii extrasalariale ar putea să fie suficient pentru a crea o compensare. 7% susțin aceeași idee, însă ar accepta această variantă doar pentru un an.
Circa 28% dintre respondenți afirmă că depinde de beneficii, în timp ce 45% spun un nu hotărât. Aceștia au subliniat că evoluția prețurilor din ultima perioadă impune și o creștere a salariilor.
De asemenea, circa 55% dintre participanții la sondaj spun că salariul le-a crescut anul trecut, 17% nu au mai primit o mărire de acum doi ani, 8% de mai mult de doi ani și tot 8% declară că nu au avut nicio creștere salarială în ultimii 5 ani. Pentru 9% dintre respondenți salariul a crescut chiar anul acesta, în timp ce 4% nu-și amintesc când au avut ultima creștere salarială. De altfel, cu privire la majoritatea respondenților, 65% dintre respondenți cred că evaluările salariale ar trebui făcute anual, o dată pe an, și, în funcție de rezultate, să fie ajustată politica salarială.
Sondajul eJobs a fost realizat în luna februarie, pe un eșantion de 1.725 de respondenți care la momentul completării chestionarului erau angajați.