Trei din patru români care îşi vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinaţie ţări precum Grecia, Bulgaria, Turcia şi Italia iar 54,5% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Din totalul celor chestionaţi, un român din şase alege să-şi petreacă vacanţa în afara României.

Potrivit unui comunicat al CEC Bank, Grecia este ţara unde cei mai mulţi români au ales să îşi petreacă concediul în străinătate, respectiv 26% dintre respondenţi, în timp ce peste 17% au ales Bulgaria, 15,4% vor merge în Turcia şi 13% în Italia. Mai reduse ca procentaj sunt ţări precum Spania (7%), Egipt (5%) şi Franţa (2,5%), în timp ce alte destinaţii au procente şi mai reduse.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Când trebuie să aleagă mijlocul de transport pe care îl folosesc când merg în vacanţă, 54,5% dintre respondenţi au menţionat autoturismul personal, în timp ce trenul este ales de 22,42% iar autocarul şi avionul de doar 12%, respectiv 11%.

CEC Bank oferă clienţilor săi posibilitatea achiziţionării rovinietei, huvinietei sau să îşi plătească taxa de pod de la Feteşti – Cernavodă direct din aplicaţia de Mobile Banking – CEC app.

La întrebarea “De unde faci rost de bani pentru vacanţă”, peste 77% dintre respondenţi au răspuns că strâng banii din timp, făcând economii pe parcursul anului. Mult mai puţini (9%) se împrumută de la prieteni, puţin sub 7% spun că folosesc tichetele de vacanţă pentru plata concediului iar aproape 5% apelează la cardul de credit/overdraft. Foarte puţini, respectiv 2%, spun că primesc prime de concediu de la angajator.

În ceea ce priveşte mărimea bugetului de vacanţă, 42% dintre respondenţi vorbesc despre o scădere a bugetului, cu 10% până la 30%, comparativ cu cel alocat anul trecut, în timp ce pentru unul din patru români, acesta este similar cu cel de anul trecut. Doar circa 10% dintre români vor aloca mai mult cu 10% – 30% faţă de anul trecut.

La întrebarea referitoare la cum vor face plăţile în concediu, peste 38% dintre respondenţi spun că vor plăti cash şi circa 22% o combinaţie de plată cash şi card, fie că sunt de debit sau de credit. Puţin peste 17% vor plăti doar cu card de debit şi cash, aproape 6% doar cu card de credit şi puţin peste 5% doar cu doar cu card de credit şi cash.

Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion reprezentativ de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 58% dintre respondenţi sunt salariaţi, peste 70% locuiesc la oraş, 40% au studii superioare sau postuniversitare.