Sondaj: Șase din zece companii din Europa Centrală şi de Est cred că anumite riscuri, cum sunt cele asociate cu tranziţia la energia verde, schimbările în preferinţele consumatorilor sau tehnologia, pot deveni oportunităţi de creştere

angajati, companii, business Sursă foto: Unsplash

Companiile din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv din România, cred că expunerea la anumite riscuri aduce oportunităţi de creştere, însă consideră că modificările cadrului de reglementare sau problemele cu lanţul de aprovizionare doar le perturbă activitatea, arată un sondaj realizat de PwC.

Datele centralizate în cercetarea de specialitate arată că sectoarele mai deschise la asumarea de riscuri în căutarea de noi oportunităţi sunt comerţul cu amănuntul şi tehnologia. Pe de altă parte, sectoarele foarte reglementate, cum ar fi sectorul public şi cel farmaceutic, acordă prioritate conformităţii şi se concentrează pe evitarea riscurilor.

„De asemenea, riscurile cibernetice, digitale şi tehnologice ocupă un loc important în peisajul ameninţărilor pentru directorii din ECE (29%), iar 20% dintre aceştia se simt extrem sau foarte expuşi. În acelaşi timp, perspectivele asupra asumării riscurilor diferă în cadrul unei organizaţii, rolurile financiare (de exemplu) fiind mai predispuse decât celelalte să afirme că organizaţia lor se concentrează pe evitarea riscurilor. La nivel general, şase din zece companii (60%) active în Europa Centrală şi de Est cred că anumite riscuri, precum cele asociate cu tranziţia la energia verde, schimbările în preferinţele consumatorilor sau tehnologia, pot deveni oportunităţi de creştere. În schimb, modificările cadrului de reglementare sau problemele cu lanţul de aprovizionare doar le perturbă activitatea”, potrivit sondajului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sondajul arată că tranziţia către noi surse de energie este văzută de 43% dintre respondenţii ECE ca fiind cea mai mare oportunitate dintre perturbatorii externi, comparativ cu ponderea de 54% consemnată la nivel global. Aceasta este urmată, îndeaproape, de schimbările în cererea şi preferinţele clienţilor (ECE – cu 40%; la nivel global – cu 47%).

„Totodată, întreruperea lanţului de aprovizionare (42% la nivel mondial şi în ECE) şi schimbările în materie de reglementare (ECE: 39%; la nivel mondial: 28%) reprezintă principalii factori externi consideraţi mai degrabă riscuri decât oportunităţi. Pe acest fond, 44% dintre organizaţiile din ECE afirmă că pregătirea pentru investiţiile în tehnologie înseamnă principalul motiv pentru a-şi revizui riscurile, în timp ce reglementarea este un alt factor extern care influenţează tabloul riscurilor”, se mai arată în sondajul PwC.

Realizatorii sondajului menţionează că, recent, au fost introduse noi reglementări privind tehnologiile emergente, iar altele sunt în curs de elaborare (precum Pilonul II, Reglementarea UE privind Inteligenţa Artificială, Directiva NIS2 privind securitatea cibernetică, Regulamentul privind rezilienţa operaţională digitală DORA). Sondajul PwC ECE a fost realizat în rândul a circa 220 de respondenţi din Cehia, Ungaria, Republica Moldova, Polonia, România şi Slovacia. PwC este o reţea de firme prezentă în 151 de ţări cu mai mult de 360.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul consultanţei pentru afaceri, auditului şi consultanţei fiscale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: