Sphera Franchise Group, grupul care deține KFC, Pizza Hut și Taco Bell, vrea să deschidă 10 restaurante noi anul acesta și estimează o creștere a vânzărilor de 21% față de 2022

KFC Sursă foto: Unsplash

Grupul din industria de food service Sphera Franchise Group estimează vânzări în restaurante de peste 320 de milioane euro în acest an, ceea ce reprezintă o creştere de 21% faţă de 2022, transmite Agerpres, citând date ale companiei.

De asemenea, compania se aşteaptă ca EBITDA normalizată să crească cu 58%, ajungând la 32,5 milioane euro.

“Suntem încrezători că tendinţa pozitivă pe care am observat-o în activitatea noastră în ultimul an va continua şi în 2023. Chiar dacă se preconizează o tendinţă de scădere a inflaţiei faţă de anul trecut, nu putem ignora faptul că şi acest an va fi unul provocator pentru companii şi consumatori, iar adaptarea la noile realităţi economice rămâne esenţială pentru a ne menţine competitivi şi sustenabili pe termen lung”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

Bugetul propus, cu acordul Consiliului de Administraţie, va fi supus aprobării la Adunarea Generală Anuală a acţionarilor din 27 aprilie 2023 şi a fost gândit având în vedere condiţiile actualului context macroeconomic, cu o derulare normală a activităţii, o rată generală a inflaţiei de 10% şi o creştere a salariului minim începând cu ianuarie 2023.

Sphera Franchise Group plănuieşte să deschidă 10 restaurante noi anul acesta (8 unităţi KFC şi 2 unităţi Taco Bell în România) la un cost de investiţie estimat la aproximativ 6,8 milioane de euro. În plus, compania va investi 3,8 milioane euro în remodelarea restaurantelor existente şi în implementarea de soluţii digitale de comandă, cum ar fi chioşcurile digitale.

La 31 decembrie 2022, Sphera Franchise Group opera 177 de restaurante: 96 de restaurante KFC în România, 2 în Moldova şi 20 în Italia, precum şi 43 de restaurante Pizza Hut (inclusiv o subfranciză Pizza Hut Delivery), 15 restaurante Taco Bell şi un restaurant Paul.

La 31 decembrie 2022, Grupul avea 4.935 de angajaţi, dintre care 4.450 în România, 411 în Italia şi 74 în Republica Moldova.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deţinând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România şi KFC în Chişinău, Republica Moldova, şi în anumite zone din Italia.

Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori Bucureşti din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum şi în FTSE Global Microcap.

Sursă foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *