Statistică: Diferență de peste 2600 de lei între câştigul mediu brut în Sibiu faţă de Harghita

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Câştigul mediu brut înregistrat în Sibiu în luna mai a fost mai mare cu peste 2.620 de lei decât cel din Harghita, cele două judeţe aflându-se pe prima, respectiv ultima poziţie în Regiunea Centru din acest punct de vedere, potrivit datelor prezentate într-un comunicat remis, luni, AGERPRES, de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba, transmite Agerpres.

“În luna mai 2024, câştigul salarial mediu brut (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune) a fost de 7.584 lei, reprezentând 90,8% din câştigul salarial mediu brut la nivel naţional (8.355 lei), în scădere faţă de luna anterioară cu 150 lei (-1,9%) şi în creştere cu 13,6 % (+909 lei) faţă de luna corespunzătoare din anul anterior. Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (8.822 lei), iar cel mai mic în Harghita (6.196 lei)”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, acesta a fost în luna mai de 4.652 de lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 1,9% (-88 lei) şi în creştere cu 10,6% (+445 lei) faţă de luna corespunzătoare din anul anterior, reprezentând 90,9% din câştigul salarial mediu net la nivel naţional (5.118 lei).

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost de 5.385 lei, înregistrată în judeţul Sibiu, iar cea mai mică în judeţul Harghita, de 3.815 lei”, arată sursa citată.

Potrivit DRS Alba, faţă de aprilie, câştigul salarial mediu net a înregistrat creşteri în judeţele Covasna (+40 lei) şi Harghita (+26 lei).

Efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea Centru la sfârşitul lunii mai a fost de 723.921 de persoane, reprezentând 12,6% din total ţară, în scădere faţă de luna anterioară cu 670 de persoane şi în creştere cu 8.435 persoane faţă de luna corespunzătoare din 2023.

“În luna mai 2024, structura salariaţilor pe ramurile economiei naţionale a fost următoarea: 56,9% şi-au desfăşurat activitatea în cadrul serviciilor, 40,7% în industrie şi construcţii şi doar 2,4% în agricultură, silvicultură şi pescuit”, mai arată sursa citată.